...

Advanced search

Supracalificat sau supranedorit?

16-07-2019 Diversitate
...

În primul an de masterat, am vrut să spăl dimineața podelele căminului pentru o sumă modică (sau exiguă, uite ce cuvânt fain, nu-i așa?, recent l-am învățat).

În anul doi de master, am vrut să vând papuci în mall.

Nu am fost luat nici într-o parte, nici în alta. Am fost luat într-a treia parte totuși, asta fiind proximitatea mașinii jandarmeriei, pentru că li s-a părut suspect că mergeam singur, noaptea pe la ora trei, și m-au percheziționat, căutând varii substanțe, dar asta e altă pătăranie.

Job de podelist și papucist totuși n-am primit.

Singurul motiv pe care aș putea să-l accept astfel încât orgoliul să nu-mi fie descompus, ar fi că eram supracalificat pentru joburile alea. Nu, nu vreau să aud altceva. Nu nu nu. Supracalificat și gata.

Sau poate că-mi făceam CV-urile un pic cam ludice... Unul era atât de ludic, încât am uitat să bag un număr de contact... în fine, nu știu, dar cunosc oameni cărora li s-a spus expres că sunt supracalificați.

Supracalificat e, probabil, într-adevăr, calchiat din engleză (overqualified), deși în DEX este, dar putem să ne gândim la un alt cuvânt dacă vrei; hiperpotent? Arhifecund? Aștept sugestii. Până una alta,rămâne supracalificat.

Până primești un răspuns clar și sincer de la angajator, interpretezi supracalificat așa cum îți dictează stima de sine. Dacă ai un complex de inferioritate, ai putea crede că un asemenea răspuns este doar o formă suprapoliticoasă de a fi refuzat, motivul real fiind nepriceperea ta sau orice altceva care numai „prea bun” nu înseamnă. Dacă te crezi plin de calități divine, atunci iei supracalificat drept supracalificat, adică efectiv prea bun pentru jobul râvnit.

Jobmob admite, de altfel, ambele variante, dezvoltând totuși subiectul mai mult pe dimensiunea înțelegerii supracalificării ca pe o pregătire mult prea complexă în raport cu rigorile sau cerințele jobului cerut.

Așadar, potrivit aceleiași surse, dacă ești cu adevărat prea bun, angajatorul ar putea să nu te angajeze (deși pare cumva paradoxal, nu?, adică de ce nu te-ar angaja dacă ești bun, ce-i cu logica asta...) din motiv că:

  • Ai putea cere un salariu prea mare, care ar corespunde pregătirii tale reale, dar nu și disponibilității financiare a angajatorului.
  • Te-ai putea plictisi și ai putea refuza să îndeplinești sarcini care, mai simplu vorbind, nu sunt de tine, desconsiderabile de la înălțimea capacităților tale.
  • Ai putea vedea jobul ca pe o fază provizorie a carierei tale, urmând să emigrezi de îndată ce găsești ceva mai pe potriva ta.
  • Ai putea fi o amenințare, un concurent, un angajat alfa pasibil de o potențială împerechere cu postul de șef, iar șefului de moment s-ar putea să-i displacă rivalii.

Cu toate astea, Monster îți spune că ai putea profita de supracalificare și, în loc să-ți înspăimânți angajatorul, ai putea să-l faci să te vrea mai mult, anunțându-ți intenția de a sta mai mult timp pe poziția pentru care candidezi, fiind flexibil atunci când vine vorba de negocierea salariului sau prezentând avantajele pe care angajarea ta le-ar avea, date fiind cunoștințele tale în materie. Forbes merge mai departe, propunându-ți să-ți depui candidatura nu atât în calitate de lucrător, ocupant al postului de care ești interesat, ci în calitate de consultat pe filiera priceperii tale, astfel beneficiind de toate gratificațiile aferente, evitând, în plus, disconfortul refuzului de angajare, chiar dacă motivul ar fi unul teoretic măgulitor.

Astea fiind spuse, îți doresc calificare cu succes în marea finală a bătăliei împotriva destinului potrivnic întru veșnică feric... mmm...

...o zi frumoasă îți urez, asta era ideea.

Pe mâine.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium