...

Advanced search

Sindromul Summer Fest sau „girocrația” mioritică

10-06-2019 Diversitate
...

            Ieri s-a încheiat Summer Fest-ul. Carla’s Dreams i-a încredințat pe toți cei prezenți în Dendrariu că, dacă sunt născuți în Moldova, sunt păziți de Dumnezeu, și i-a îndemnat ca, până să îmbătrânească, să facă totul pentru cei alături de care trăiesc (piesa Născut în Moldova). Eu nu știu dacă spectatorii din Dendrariu fac totul pentru cei alături de care trăiesc, dar cu siguranță, o parte din ei, au făcut câte ceva pentru cei care trăiesc pe strada Eugeniu Coca din Chișinău. Le-au oferit, într-o magică seară de duminică, un trotuar plin de mașini.

               Strada Coca e strada care întovărășește parcul dendrologic din Chișinău pe distanța unei laturi întregi, de la intersecția cu strada Vasile Lupu, până la intersecția cu strada Ion Creangă, unde se află și intrarea în parc. De asemenea, strada Coca e cea al cărei trotuar a fost transformat, acum vreo doi ani, pe partea dinspre parc, între aceleași intersecții de mai sus, în parcare, parcare pe bune vreau să zic, fiind asfaltat și echipat corespunzător. Cu ocazia Summer Fest-ului, partea de parcare aflată mai departe de intrarea de pe Ion Creangă a fost ignorată, șoferii optând pentru un segment de stradă mai apropiat de locul de acces în parc, împânzind trotuarul rămas trotuar, cu mașini parcate în toată splendoarea lungimii și lățimii lor, urmând ca părinții cu cărucioare și conținutul infantil aferent să circule, așa cum este firesc, pe stradă.

               Azi, luni, cei care au parcat ieri pe trotuar și au privat oamenii, cărucioarele – fie pentru copii, fie pentru invalizi – de acces la un spațiu care le era destinat, se află la lucru.

               Îmi amintesc de un foarte bun articol pe care l-am citit cu mai mult timp în urmă, despre un tip de cultură organizațională. Era vorba despre o doctrină profesională care punea în capul mesei grija pentru alteritate, pentru celălalt, pentru următorul. În consecință, indiferent de cât de merituos, pregătit, erudit, medaliat era un angajat, era imediat concediat dacă manifesta nepăsare față de colegi, iar ăsta era un aspect măsurat, în special, la veceu. Dacă ieșeai de la veceu și nu trăgeai apa după tine, nu curățai, nu lăsai ordine, nu conta cine ești, ești concediat pentru că nu-ți pasă de următorul care vine. Punct.

               Suntem doldora, nu? NU?!? Apartament, cămin, local public, iar într-o formă extinsă a fenomenului, avem chiștoace de țigări aruncate aiurea, rânduri ignorate la casa supermarketului, trotuare pline cu mașini, etc. Generații întregi, în proporții dureroase, se nasc, cresc și se educă în spiritul nepăsării față de celălalt, în spiritul ideii că dacă TU ai reușit să-ți faci treaba și să obții ce vrei, restul nu contează, restul nefiind doar o lipsă de moment a empatiei și conștiinciozității, ci un efect pe termen lung din care o societate întreagă are de suferit, având, însă, totodată, în mod paradoxal, certitudinea că este descurcăreață și se învârte, se învârte!... într-un teribil și fatal iureș al girocrației mioritice.

               Rădăcinile fenomenului, firește, sunt adânci, foarte adânci, încă de pe timpul denunțurilor la partid și al cozilor de topor de pe timpul deportărilor și chiar mai adânci, dar asta nu este o scuză în momentul în care ne contemplăm situația. Iar și iar și iar fenomenul se încarnează în oameni, oamenii ăștia cresc, îl adoptă până la contopire, și tot acești oameni devin mai apoi șoferi care au siguranța că în fund mereu mai este loc, jurnaliști mincinoși, cumătri de profesie, medici ucigași, magistrați de curți constituționale, etc.

               Vrei să-l numim sindromul Summer Fest? Îl numim cu vrei tu, întrebarea dureroasă este alta. Cât mai durează? Cât?


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu