...

Advanced search

Obiceiuri proaste la locul de muncă sau „Delicte în Trudville”

07-11-2019 Pentru aplicanți
...

Se întâmplă uneori să fie soare afară. Soare și frumos. Și cald. Și să ai stare bună și chef de viață și, în general, să fii un balon de fericire sub presiune.

Ei bine, în astfel de zile poate că ai mai putea tolera relativ zâmbitor pe colegul acela care-și desface banana sau își deschide caserola cu mâncare, împuțind tot oficiul.

În zilele proaste, însă, când nivelul permisivității scade, iar cel al bolborosirii interioare crește, caserola colegului ar fi bine să se afle în câteva pungi de plastic, asta dacă nu vrea colegul însuși să aibă o soartă similară.

Există vreun nărav profesional, vreo hachiță de oficiu care te scoate și pe tine din sărite?

Până ajungi tu la vreo concluzie, șeful tău se prea poate să fi decis deja ce-l scoate din sărite sau cel puțin îl deranjează și eventual să se pregătească să ia măsuri în consecință.

Forbes  bunăoară, sugerează că angajatorul - și poate nu doar el – s-ar putea simți agasat de permanența negativismului, a nemulțumirii și a criticii în comportamentul angajaților, ba chiar ți-ai putea pune în pericol cariera dacă ai făcut din fața acră un obicei.

Alte obiceiuri proaste și periculoase, din același catastif Forbes, ar fi procrastinarea, echivalentă valoric cu ineficiența, întârzierile, comunicarea defectuoasă (nu răspunzi la mailuri sau răspunzi târziu, nu manifești receptivitate) și limbajul non-verbal neprietenos, iar aici aș zăbovi un pic, pentru că mi-a atras atenția în mod special.

Limbajul non-verbal, deci. Manifestările proaste ale acestuia sunt prezentate sub forma datului de ochi peste cap, a strânsorii slabe de mână sau a evitării contactului vizual. Acuma mă întreb: de vreme ce non-verbalul e cea mai fidelă expresie a sentimentelor și emoțiilor noastre, e imputabilă prezența sentimentului care mă face să dau ochii peste cap sau doar faptul că dau ochii peste cap? Ar trebui, deși am toate motivele să dau ochii peste cap, să nu o fac? Adică pot să simt mult și bine ceea ce simt, doar nu trebuie să manifest asta? Ochii dați peste cap ar putea fi niște indicatori buni nu doar ai atitudinii mele colțuroase, ci și ai naturii situației care mă obligă să fac asta. În legătură cu non-verbalul, deci, aș fi mai rezervat.

Individualismul exagerat pare să se regăsească și el în lista problemelor de conduită. Aici tac. Aici pur și simplu îți spun ce spune Forbes. Dar eu tac.

Îmi place abordarea celor de la monster.com când vorbesc, tot în contextul obiceiurilor proaste la locul de muncă, despre abuzul de privilegii.

Lipsa de moralitate și autocenzură poate transforma un orar flexibil sau o încredere sporită din partea șefului într-un teren fertil pentru dezinteres, tânjală și lene. Amoralitatea! Ăsta da obicei prost!

Neglijarea propriului aspect exterior – rău!

Înjuratul la locul de muncă – rău! (și cum rămâne cu studiile care spun că oamenii inteligenți înjură mai mult? Eu nu pot deja să-mi manifest inteligența supraumană la lucru? Revoltător!)

Ah, shi inka keva, revenin-d cu acesta okazie la forbes... Gramatica! Gramatica și din nou gramatica!

Dacă suferi de hipoortografită cronică și dacă mieuni vinovat atunci când se aduce în discuție corectitudinea lingvistică, atunci să știi că nu-i o certitudine că ai să îmbătrânești la locul de muncă pe care-l ai. S-ar putea, da, să fie nevoie să-ți știi limba, totuși.

Ce-ar mai fi?


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium