...

Advanced search

Ne vedem la Ștefan! ...sau nu.

19-08-2019 Diversitate
...

În foarte scurt timp, te vei simți cu o dată mai independent și mai limbos.

Vin sărbătorile și magica perioadă dintre ele (un fel de corespondent văratic al răstimpului dintre Crăciun și Revelion, nu crezi?).

În frageda mea adolescență bătută de vântul amorului nereciproc și de grindina condiției lui Dionis, pe 27 și 31 august ieșeam cu băieții în centru, ne comparam sumele primite de la părinți, ne uitam după fete și ne cumpăram seara înghețate „Joc”.

Acum, pe 27 august lucrez. Poftim metamorfoză.

Lucrez, însă, cu salariu dublu pentru zilele astea! Așa să mă ajute Codul Muncii. Vrei să știi ce spune? Ia de-aici:

Compensaţia pentru munca prestată în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare:

Salariaţilor a căror muncă este retribuită cu salariu lunar - cel puţin în mărimea unui salariu pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca în ziua de repaus sau cea de sărbătoare nelucrătoare a fost prestată în limitele normei lunare a timpului de muncă; cel puţin în mărime dublă a salariului pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca a fost prestată peste norma lunară (punctul C al alineatului unu din articolul 158 din Codul Muncii, să mi se accidenteze muza dacă mint).

Dacă totuși – mai spune Codul Muncii – ești remunerat cu ora sau ziua, pentru munca în zi de sărbătoare ți se va da salariul mediu, iar dacă ziua de sărbătoare (27 sau 31 în cazul nostru) coincide cu una din zilele de odihnă obișnuite (iar 31 e chiar sâmbătă), atunci salariul mediu pentru zilele astea nu este plătit.

Dacă ai sub 18 ani sau ești gravid... gravidă... mă rog, poți verifica în orice caz, atunci angajatorul va fi nevoit să te resemneze, or n-are el ce te chema la lucru în zilele de sărbătoare.

Încă ceva! Așa cum pentru antrenament fizic e nevoie de încălzire, e nevoie de încălzire și pentru ziua de sărbătoare. Încălzire, simulare, înviorare spirituală, în fine. Pentru asigurarea unei bune încălziri așadar, ți se oferă, în ajunul zile de sărbătoare, un program de muncă redus cu cel puțin o oră, citez: pentru toți salariații, cu excepţia celor cărora li s-a stabilit, conform art.96, durata redusă a timpului de muncă sau, conform art.97, ziua de muncă parţială.

Așadar, amice, spor la treabă sau la lins Joc în centru?


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium