...

Advanced search

Jobul și nervofilia

13-08-2019 Diversitate
...

N-am avut cel mai bun început de zi.

O discuție matinală mi-a dematinat tot cheful și l-a făcut sumbru ca o seară de februarie. Aveam o serie de impulsuri și imbolduri interioare și niciunul nu făcea cinste ideilor frumoase precum pacea, armonia, serenitatea... voiam să găsesc vreun bou pe care să-l fac țap... ispășitor. Voiam să mă descarc, voiam să dau cu piciorul în responsabilități într-un foarte copilăresc, în fond, acces de nervozitate. Toți însă parcă intenționat parcaseră ok, semnalizaseră pe stradă, fuseseră de treabă... n-am produs nicio daună și mă bucur și iată fac o scurtă pauză de la scris ca să mă mângâi pe cap. Din partea de sus a capului totuși, ajung în jos spre barbă și încep să mângâi și acolo, deja în semn de cugetare. Mă gândesc, iată.

Mă gândesc că exact același tip de angoasă și irascibilitate îi poate cuprinde și pe cei care lucrează în localul meu preferat din Chișinău, unde petrec mult timp. Ei sunt mereu foarte politicoși și zâmbitori. Și de treabă. Dar poate și ei au zile proaste uneori! Poate și ei își încep unele dimineți cu gândul că vreo două picături de sânge străin ar face lumea mai bună! Poate și ei vor să dea picioare în uși, pumni în ziduri și capete în nasuri. Și totuși nu o fac! Își asumă cu demnitate lucrul pe care îl au de făcut și responsabilitățile pe care le au în fața clienților și în fața sinelui. Asta trezește în mine tot respectul și toată admirația pentru ei. Sunt convins că pleacă la culcare obosiți după o zi de muncă, pleacă poate nervoși, poate triști, dar sigur pleacă la culcare având conștiința curată. Or asta se întâmplă atunci când știi că ți-ai făcut treaba, nu?

Există un ceva pe care unii îl numesc daimon, alții îl numesc intuiție, alții îl numesc voce interioară, alții suflet, care aprobă sau dezaprobă din străfundurile ființei noastre lucrurile pe care le facem. Anume acest ceva ne face să ne simțim bine dacă n-am întârziat la o întâlnire, acest ceva ne felicită dacă ne-am ținut promisiunea, acest ceva ne condamnă dacă am vorbit urât cu mama, acest ceva ne mângâie dacă am acceptat demn o înfrângere, acest ceva ne dă un ghiont în coaste când bârfim, e ceva, nu? Și tot acest ceva ne validează atunci când ne-am făcut treaba corect și conștiincios, fără să aruncăm în alții care nu ne-au greșit cu nimic noroiul din băltoaca propriilor frustrări. Mulțumim, Ceva! Ești barometrul demnității noastre!

Tu te-ai obișnuit totuși, nu? Te-ai obișnuit să vezi casierițe supărate pe viață în magazine, personal de ghișeu care nu este în mod obligatoriu fericit să te vadă-n ferestruică, chelneri aroganți și plictisiți, vânzători expeditivi, și nu-i placem noi pe ăștia, nu? Categoric nu-i placem, dar crede-mă, te rog crede-mă, nici ei nu se plac. Nici ei nu sunt mulțumiți de ei înșiși și, cu fiecare gest prin care își compromit și mai mult conștiinciozitatea, devin tot mai supărați pe ei înșiși. E foarte interesant mecanismul, observi și tu. Dacă-ți faci bine și corect treaba, au toți de câștigat – și tu, și ceilalți, deci teoretic n-ar trebui să fie o problemă. Pe de altă parte, a-ți face bine treaba presupune depășirea pornirii de răzvrătire și rasolire, ceea ce înseamnă un efort ca să te autoînfrunți în primă instanță, iar dacă reușești să o faci, ești chiar mândru de tine, dar asta presupune efort emoțional, independent de meseria pe care o practici.

Până la urmă, nu există job dezonorant, există atitudine care, cu fiecare secundă de perpetuare, îți procură tot mai mult indignitatea. Atât.

Bănuiesc că ești la job acum, da?

Ce pot să-ți spun... spor.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu