...

Advanced search

Jobul – între conștiință curată și gunoaie

09-08-2019 Pentru aplicanți
...

Ce ești în stare să faci pentru bani?

Dacă ești în stare să faci multe și de toate, ce scuze ești în stare apoi să invoci?

Că așa-i viața și trebuie să te învârți? Că trebuie să trăiești? Că pâinea-i scumpă? Că așa-i Moldova?

Uite, eu n-am fost niciodată un plugar priceput și nu-mi permit să te dau, deci, la brazdă, însă de întrebat întreb, că mi-i curios.

Același lucru mi-ar plăcea să te pot întreba și mâine, sâmbătă, zece august, dacă ai să fii la Teatrul Eugene Ionesco – și eu sper să fii – la lansarea romanului „Gunoaiele”, un roman pe care l-am scris pornind de la niște dureri și crampe nervoase smulse tot din realitățile autohtone, unele pe care le întâlnești și tu, zilnic, în stradă, în troleibuz, la știri, la birou, în fața bancomatului, la proteste, la piață, realități pe care cu toții le vrem îmbunătățite, dar pe care, fie le așteptăm să se îmbunătățească singure, fie așteptăm să le îmbunătățească alții de cele mai multe ori.

Într-adevăr în Moldova nu-i mereu ușor sau plăcut de trăit. Ca să ne ușurăm măcar puțin condiția (sau nu...?), majoritatea ne-am luat joburi. De fapt de ce ni le-am luat? Serios, de ce ne-am luat joburi?

Ca să avem niște bani, da, ok. Altceva?

Noi am mai vorbit pe-aici despre conștiinciozitatea la locul de muncă, nu? Am mai vorbit și despre calitatea lucrului făcut, despre efortul depus și satisfacția direct proporțională de după. Am vorbit despre pasiunea sau cel puțin propensiunile firești care ar fi de dorit să însoțească munca prestată astfel încât să ai măcar o minimă stare de bine la job. Am vorbit despre toate astea.

N-am prea vorbit, însă, despre demnitatea locului de muncă. Ce înseamnă un loc de muncă cu demnitate? Tu iată, spre exemplu, îți consideri locul de muncă unul demn? Ești demn când ajungi acolo? Te poți privi liniștit și senin în oglindă când pleci la baie în pauzele de lucru? Poți spune că nu prestezi o muncă dezonorantă, care să-ți anuleze demnitatea?

În romanul „Gunoaiele” am încercat să trasez niște hotare care să descrie un cadru definitoriu al demnității. Așadar, cei care ajung în roman să se îmbolnăvească de demnitoză – acea boală necruțătoare care dă peste Mioritania la un moment dat – manifestă concomitent două tipuri fundamentale de comportament: au verticalitate pe de o parte și nu fac rău oamenilor, direct sau indirect, pe de altă parte. Până să discutăm și să redefinim conceptele, să admitem această optică.

Munca pe care o prestezi deci, face rău cuiva sau nu? Te afli sau nu în slujba unui discreierat cum este, în roman, suveranul Mioritaniei, Ștrumfia Sa, care nu face decât să nenorocească în scopul înavuțirii?

Apoi, simți sau nu că trebuie să te trădezi când îți faci lucrul? Să renunți la tine, la ceea ce crezi, la ceea ce respecți, alunecând temporar într-o zonă a compromisului cu sinele pentru ca la final de lună să-ți achiți dezgustat utilitățile?

Seara, înainte de culcare, simți că ai avea o problemă să te uiți în ochii măcar unui singur om? Dar în propriii ochi?

Simți că jobul pe care-l ai ar putea fi nu doar o sursă de bani, ci și o sursă de reviriment social?

Îmi amintesc din nou de psihologul și profesorul Jordan Peterson care spunea că a fi un bun specialist nu înseamnă doar a fi un personaj bine pregătit tehnic, ci și un suport pentru apropiați, pentru comunitate, un soi de router dacă vrei, în a cărui rază de acoperire și influență lumea ar putea să se îmbunătățească la modul cel mai practic.

Tu ce spui?

Credem că putem noi, oamenii, să ne facem viața mai frumoasă tot nouă, oamenilor, alegând verticalitatea autentică și o conștiință curată, sau astea-s povești, viața-i viață, iar dacă n-o să facem noi treaba murdară și bine plătită, va fi numaidecât altul care s-o facă și nu merită să ne ia locul?

Hai să discutăm mâine.

Eu cred că se mai poate face ceva. Chiar cred.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu