Advanced search

Ce le facem colegilor când îi vedem?

21-01-2020 Diversitate
...

21 ianuarie – ziua internațională a îmbrățișărilor, deci.

Ei bine, nu e foarte surprinzător că sărbătoarea asta a fost decretată la mijloc de gerar. Era o necesitate, până la urmă. Era frig, oamenii aveau nevoie de o îmbrățișare ca să se încălzească, dar, neștiind să o ceară, și, în general, având mari probleme în a-și comunica nevoile, au inventat sărbătoarea ca să aibă o scuză și un pretext să stranguleze arbitrar străini, în perspectiva confortului epidermic temporar.

Sunt tentat să cred că așa a apărut și campania Free Hugs, dar să fiu lapidat eu încă nu merit, eu abia bănuiesc, nu bag mâna-n foc.

Bun, ce facem? Îmbrățișăm oamenii la locul de muncă sau nu?

Sunt multe articole pe tema asta, unde se trasează limite, se oferă statistici, se dă din deget și se reinventează tratate de morală.

TheMuse, spre exemplu, spune că nu e o idee prea bună să-ți îmbrățișezi șeful, subalternul sau directorul general.

Nici măcar colegii pe care-i vezi zilnic la birou nu e musai să se învrednicească de atingerea ta, mai sugerează sursa.

Ok ar fi să le oferi divina ta apropiere celor pe care-i vezi așa, din când în când, dar care-s tot colegi cumva, însă lucrează prin alte oficii. Partenerii de afaceri sau clienții cu care ții legătura tot ar fi îmbrățișabili.

În raport cu cei pe care-i vezi pentru prima oară, ai putea să te și abții, sugerează TheMuse.

Pe de altă parte, Roberthalf oferă rezultatele unui studiu efectuat de The Creative Group, care arată că:

35% dintre managerii intervievați declară că e ceva absolut normal să-ți îmbrățișezi colegii de muncă, iar 23% sar cu lejeritate chiar și în brațele partenerilor de afaceri .

30% spun că e cumva ok să-ți cuprinzi colegii și
29% spun că e cumva ok să-ți cuprinzi partenerii de afaceri.

Nu e ceva obișnuit:
17% în cazul colegilor și
25% în cazul partenerilor de afaceri,

în vreme ce 18% dintre intervievați nu practică deloc îmbrățișarea colegilor, iar 23% nu-și încolăcesc nimic de la brațe-ncolo în jurul gâtlejurilor partenerilor de afaceri.

Un articol de pe SanDiegoUnionTribune  s-a dat de tot în directive biblice despre ce e bine și ce e rău și poartă titlul Workplace hugs: a guide to what’s acceptable and not (Îmbrățișările la locul de muncă: ghid despre ce este și ce nu este acceptabil).

Eu n-am strunit prea mulți cai în viața mea, dar simt că aici trebuie trase niște frâie.

Oare nu și-a ieșit nimeni din albia împuternicirilor ca să ne spună ce, cum, când, pe cine și dacă îmbrățișăm?

Eu înțeleg că victimele și speriații cronici fac campanii și desenează hashtag-uri, dar oare să ajungă niște pretenții paranoice să modeleze corpul legal?

Oare lucrurile, mai ales într-o zonă atât de sensibilă și delicată cum e mediul emoțional și exprimările aferente, nu se rezolvă cel mai bine la nivel individual?

Eu personal am pățit-o – am vrut să îmbrățișez, mi s-a spus că nu-i o chestie plăcută, foarte bine, gata, am renunțat la idee și toate bune! A, nu putem spune ce vrem și ce nu vrem, suntem imaturi și nu ne putem exprima emoțiile și nevoile? Păi poate lucrăm la asta în loc să lucrăm la ajustarea lumii din jur la dimensiunile fricilor și frustrărilor noastre, m?

Îndemnul ar fi, amice, să îmbrățișezi pe cine vrei și cum vrei și când vrei, dar să știi să te oprești atunci când ți se spune clar că nu e dorit acest lucru și să ai demnitate să-ți ceri și scuze dacă greșești. Mie mi se pare cea mai rezonabilă soluție. Tu ce spui?

O zi faină, te îmbrăți...aia.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium