Advanced search

Ascultă...

22-01-2020 Diversitate
...

Hai să facem un exercițiu de sinceritate și franchețe.

El ar putea să fie neplăcut, dureros, vârcolitor și antireputaționist, dar e util. Bine? Hai. Încercăm. Repetă după mine:

Nu... mă... interesează.

Creștem puțin intensitatea emoțională și disconfortul:

Nu... mă... interesezi.

Mai sunt câteva formule:

(Uite, te rog să mă înțelegi), momentan prefer să fac altceva.

Nu am chef și nu am stare. Vreau să fiu lăsat singur.

Hai să găsim un alt moment/o altă zi/un alt secol pentru această conversație.

Dacă nu ai curaj să spui treburile de mai sus atunci când le simți, atunci fă bine și ascultă omul care vrea să-ți spună ceva atunci când vrea să-ți spună.

Să-l semi-asculți, însă, doar din frica de a-l jigni, de a-l supăra sau de a-l face să nu te mai simpatizeze chiar atât de mult, e în primul rând un pic laș, iar în al doilea rând, e o pierdere de timp pentru ambii – pe de o parte, cel care voia să vorbească nu are parte de niciun soi de feedback constructiv întrucât tu nu te-ai implicat câtuși de puțin în înțelegerea situației relatate, iar pe de altă parte tu ți-ai irosit minute pe care le voiai investite în cu totul altceva, de dragul imaginii de om drăguț.

Din nou, fie nu asculți deloc, fie asculți atent. Jocul cu jumătățile de măsură e bătaie de cap și de joc și, ai să vezi, conectarea completă la una dintre cele două stări te va face și pe tine să te simți bine.

Ăsta e primul pas, și cel mai important, de altfel, dar există și detalii.

Chiar și atunci când ai decis că vrei să asculți, să te implici și să-ți pui voios în priză empatia, pot să-ți ia fața niscai năravuri conversaționale, iar aici Monster are câte ceva de spus.

Nu întrerupe, spune Monster. Vorbitul și ascultatul sunt incompatibile în aceeași unitate de timp și, chiar dacă ai impresia că știi deja ce ar vrea să spună celălalt, admite că ar putea fi doar o impresie și ascultă.

Rezumă ceea ce ți-a fost comunicat, ca să vezi dacă ai înțeles corect și, în consecință, să fiți siguri – și tu și celălalt – că înțelegeți problema în aceiași termeni și în același fel și că, până la urmă, o să vorbiți despre același lucru.

Urmărește-i non-verbalul și dedu starea care-i însoțește, interlocutorului tău, discursul.
Semne de stare bună:
- Contact vizual direct;
- Mușchi ai feței relaxați;
- Zâmbet prietenos;
- Mâini la vedere, deschise și relaxate.

Semne de stare proastă:
- Mișcare rapidă a ochilor;
- O sprânceană ridicată a incertitudine;
- Zâmbet forțat și mușchi ai feței încordați;
- Mâini închise/strânse pumn;
- Brațe încrucișate;
- Privire rece, aproape contondentă.

Îndepărtează telefonul. Nu la un cot distanță, nu-l pune cu fața în jos, pe masă, – Simon Sinek  denunță inclusiv acest gest, care nu ar fi cu nimic mai bun decât deținerea în orice formă a mobilului în prezența unuia care încearcă să-ți vorbească – ci astfel încât el să nu fie vizibil.

Poate că, așa cum merită să-ți asculți inima, merită să-ți asculți și interlocutorul. Or, cine știe cum interlocutorul poate deveni, la un moment dat, însăși rațiunea de a bate a inimii tale... nu, asta e deja pentru 14 februarie...

Ne auzim, însă, și până atunci.

Salutare!


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium