...

Advanced search

Ai grijă că sunt și scene de siecs...

05-07-2019 Diversitate
...

Ai planuri hormonale pentru seara asta?

               Vrei să o inviți la un film, și, cu toate că ea știe că n-o inviți doar la un film tu vei pretinde că nu știi că ea știe că n-o inviți doar la un film, urmând, în consecință, să o surprinzi cu un sărut fix în mijlocul popcornofagiei?

               Da? Atunci mai bine lasă acum articolul și revino la el când vei fi singur sau cel puțin apt să cugeți rațional.

               Da, evident, știu, e vineri, iar vinerea înseamnă evadare, dezmăț neuronal și relaxare. Trebuie, totuși, să-ți mărturisesc că a trebuit să înghit câteva sesiuni de dezamăgiri frivole pentru ca să realizez că relaxarea nu numai că nu exclude solicitarea și efortul emoțional sau intelectual, ci își găsește adesea plenitudinea anume în ele.

               În plus, dacă simți că în serile de vineri vrei să tragi un jet de vomă profesională, să îngropi adânc orice e legat de job, pentru ca luni să execuți trist și resemnat deshumarea, s-ar putea să-ți fie foarte utile cele patru filme pe care ți le recomand azi.

               În plus, dacă te văd bocind cu spasme pe undeva sau te văd flirtând cu un sac de box sau poate chiar te văd trezindu-te mâine de dimineață și jurând credință disciplinei, se prea poate să ghicesc și pe care dintre ele ai decis să-l vezi.

               Așșșșadar!

  1. Meet Joe Black, 1998.

               E filmul care, dacă ar putea vorbi și ar fi dreptofil (vezi articolul de ieri pentru definiție), m-ar acuza de hărțuire. Cred că e cel mai văzut, revăzut, derulat și văzut din nou film din palmaresul meu de spectator. Are de toate. Dragoste, flirt, sfidări, mostre de onoare veritabilă, strălucire profesională și o absolut adorabilă Claire Forlani.

I knew I wasn’t gonna write the great american novel, but I also knew there were more to life than buying something for a dollar and selling it for two

  1. Fight Club, 1999.

               Vezi și tu dacă ceea ce frecventezi, ceea ce preferi, ceea ce lucrezi, ceea ce citești, ceea ce privești, ceea ce dorești este cu adevărat ceea ce contează.

  • What did you want to be, Raymond K Hassel?
  • Veterinarian!
  • If you’re not on your way to become a veterinarian in six weeks, you will be dead.
  1. The pursuit of happiness, 2006.

               Tu cât de greu ți-ai găsit jobul pe care-l ai acum? Cât de mult ți l-ai dorit ? Ce anume te face să mergi acolo?

               A nu, eu n-am să-ți sugerez să fii fericit doar pentru că ești probabil mai norocos decât Chris Gardner – decesul caprei vecinului nu mi-o face pe-a mea mai sănătoasă – însă poate că surprinzi la el câteva calități înscrise în zona invariabilă a respectabilității și poate mai calibrezi câte ceva la tine dacă simți nevoia.

  • I thought I’d wear a shirt today, you know, being the last day and all...
  • Wear one tomorrow though, ok? Because tomorrow is going to be your first day.
  1. Good Will Hunting, 1997.

               Baricadează-te. Trage obloanele. Pune-ți o mască. Stinge lumina. Și plângi. Plângi în voie. Dacă nu verși măcar o lacrimă la filmul ăsta, dă-mi unfriend din Facebook. Brută ce ești.

  • Look at me, what do you want to do?
  • ...
  • You and your bullshit. You have a bullshit answer for everybody, but I ask you a very simple question and you can’t give me a straight answer. ‘Cause you don’t know.

               Să trăiești : )


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium