...

Căutare avansată

Viață bună și limbă română

30-08-2019 Diversitate
...

Mâine, în Moldova, este ziua limbii române. Nu natală, nu de stat, ci română, în cinstea lui 31 august 1989 (este așa stradă în Chișinău, oare toți știu de ce?), când, în RSSM-ul de atunci s-a trecut la limba română și grafia latină. Bine, limba română definea majoritatea populației din zonă și până în 1989, însă contextul oficial oferă identității noastre un soi de solemnitate.

Pe jobs.diez scriu despre job și tot ce gravitează în jurul său, compunându-i arealul: competențe, statistici, legi, norme, mărturii, comentarii, situații, interviuri.

Au legătură astea două de mai sus, limba română, ziua ei și jobul? Ai fi tentat să spui că nu, că sunt două domenii distincte care evoluează sau involuează paralel, așa cum se mai spune uneori despre economie și cultură: „lasă lasă, cultura poa’ să mai aștepte, noi economia tre’ s-o dezvoltăm”. Oare chiar sunt, de fapt, atât de disociate ele?

Revenim la joburi. Noi vrem să ne meargă bine, vrem să avem joburi bune, plăcute, plătite, vrem să ne simțim bine la locul de muncă, și vrem o societate înfloritoare, cu oameni buni, cumsecade, respectabili, și, în fondul vrem ca totul să fie bine.

Fezabilitatea unui asemenea proiect depinde de cât de mult se respectă cei care îl ctitoresc, cei care efectiv sunt parte din el?

Cu sau fără acordul nostru rațional, limba este unul din elementele fundamentale ale identității noastre. Nerespectarea ei, nevorbirea ei corectă sau jena de a o vorbi în general aduce cu sine o decolorare și o depreciere a însăși identității noastre, a respectului de sine, a fermității și, a demnității.

Există oameni care vorbesc o limbă frumoasă și corectă, dar sunt niște lepre și niște spurcăciuni itinerante. Sigur, fără îndoială că există, asta pentru limba nu e singurul lucru care imprimă demnitate și respectabilitate. Dar cu siguranță e unul dintre ingredientele de bază. Dacă limbă fără respectabilitate poate exista din cauză că lipsesc celelalte elemente, atunci eu nu știu vreun caz unde să existe respectabilitate fără limbă.

Ah, da, există oameni care nu-și cunosc limba și se simt jenați să și-o apere, dar sunt buni și cumsecade. Da. Sunt. Dar nu știu cum se face că bunătatea și cumsecădenia, de cele mai multe ori, preponderent în mediul nostru, presupun servilism și docilitate, iar servilismul și docilitatea nu trezesc respect, și asta nu pentru că noi suntem incapabili să apreciem aceste minunate virtuți, ci pentru că așa e normal să se întâmple. Servilismul și docilitatea nu trezesc respect și bine fac.

O societate frumoasă, cu joburi bune și toate alea, este făurită totuși de oameni care se respectă și au fermitate, iar respectabilitatea nu se poate clădi pe absența respectului fundamental de sine, de prorpie identitate, parte a căreia, în cazul nostru, este limba română.

Nu este o legătură atât de directă cum e cea de piață, cu profit imediat, în care ai vândut produsul, ții banii în mână, îi vezi și-i crezi, dar, de cele mai multe ori, anume aceste legături subtile se dovedesc a fi cele perene.

Cred că putem vedea lucrurile în ansamblu. Cred că mai putem. Asta presupune mult efort totuși, dar eu cred că încă se mai poate.

Începem cu limba română?


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu