Căutare avansată

Vezi rândunelele se duc... de ce n-aș face-o și eu?

12-08-2019 Pentru aplicanți
...

Ziua de luni este, în general, reputată ca nefiind numaidecât cea mai fericită perioadă a vieții. Presupune trezire, presupune lucru, presupune organizare, într-un dureros contrast cu dezmățul neuronal din weekend. Sau poate că nu...?

Apropo, niciodată nu ți s-a întâmplat ca în weekend să te simți mai inutil și mai ineficient și, deci, mai nemulțumit de sine decât în restul zilelor săptămânii, cu toate că, cel puțin teoretic, cele două zile aveau menire fix opusă? Nu de alta, dar mie mi se mai întâmplă. Am ocazia să fac orice și, în definitiv, nu fac nimic. E tare frustrant. Proasta gestionare a libertății... oare nu avem aceeași problemă și ca țară?

În fine, revenim la ziua de luni spunând că, deși nu-i alimentez cu propriile convingeri reputația, ea este, adesea, detestată. Până unde poate ajunge gradul de detestare totuși? Până la statusuri veninoase pe facebook, da, încă...? până la băut compusiv de cafea în două cu invective... Până la aruncarea mapelor și clasoarelor pe sau de pe biroul din oficiu... Până la demisie? Cred că e prea mult deja. Dacă te gândești temeinic la demisie, s-ar putea să nu fie deja ziua de luni vinovată, ci s-ar putea să fie vorba de unul dintre motivele considerate de Thebalancecareers ca fiind solide și suficient de convingătoare pentru propria conștiință.

Unul dintre ele ar fi mediul de lucru neplăcut. Mediul antropic preponderent. Colegi, șefi, șefuleți, șefușori, șefălăi. Un mediu nu tocmai conform cu valorile tale, cu temperamentul tău, deci, în fond, cu posibilitatea ca tu să te simți bine la locul de muncă.

Un alt motiv întemeiat pentru plecare ar fi faptul că ți-ai găsit un alt job, unul mai bine plătit sau poate, din nou, unul cu un mediu mai favorabil și mai pe placul tău. Ce-i drept, când vine vorba de  schimbarea jobului, mă gândesc uneori la loialitate. Ea mai contează azi sau nu cine știe ce? eu nu sugerez că ar conta sau nu, eu pe mine însumi mă întreb. Știu sigur că fotbaliștii care au jucat toată cariera pentru un club, sunt foarte respectați pentru acest lucru. Poate că loialitatea este respectată pentru că presupune disponibilitatea sau, mai mult, dorința de a rămâne în același loc trecând prin perioade fericite și mai puțin fericite în numele unei singure entități, ceea ce este exact antipodul oportunismului, arivismului, imposturii și al căutării exclusiv a confortului, ca în relația de cuplu de fapt, dacă stau să cuget un pic scărmănându-mi barba... da, e ca în relația de cuplu. Loialitatea. Sau poate că nu contează. Poate e ok să cauți mereu ceva mai moale și mai comod, nu știu. Putem discuta despre asta.

În orice caz, încă un motiv de demisie ar fi, potrivit Thebalancecareers, îmbolnăvirea sau mutarea din toposul trudei. Ei, aici n-ar fi prea multe de comentat, până și deputații își mută cuibul odată a patru ani, sau, dacă apare o ofertă tentantă, chiar mai devreme, deci aici e totul perfect legitim.

A fost totuși interesant să observ cum, la finalul listei Thebalancecareers, stă, ca motiv-concluzie, ca ultimă și autentică instanță de decizie, intuiția sau vocea interioară. A fost interesant pentru că e un factor de decizie foarte greu cuantificabil și greu de măsurat, care stă în afara zonei obiective, spre deosebire de celelalte elemente enumerate ale ecuației demisiei. Este, totuși, așa cum comunică aceeași sursă, un factor deloc de neglijat. Mmm... iar ca-n relația de cuplu, nu? Cam așa.

Tu, însă, pentru ce motive ai pleca de la job? Sau... din țară?


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium