...

Căutare avansată

Semănăm, semănăm liiideeeri...

14-01-2020 Interviul de angajare
...

Să trăiți, să leaderiți,
Ca merii, ca managerii,
În toiul creșterii cererii
La anul și la multe virtuți!

Ei bine, așa cum semănătorii aruncă orez sau hrișcă sau alte boboase tercibile (băgabile în terci) în dimineața Sfântului Vasile, așa angajatorii aruncă întrebări în dimineața Sfântului Interviu.

Candidații se pot crispa, pot înghiți în sec, se pot foi activ sau pot să rămână senini și încrezători pe durata interviului de angajare, în funcție de întrebările intervievatorului, a caracterului mai mult sau mai puțin despotic al acestuia din urmă și de siguranța interogatului pe calitățile sale, iar aici – atenție! – siguranța de sine ar putea agăța de undița recrutatorului un adevărat biban al rigorilor de angajare – calitatea de lider.

Am putea fi tentați să imputăm sistemului superficialitate – nu? – făcând, cu această ocazie, niscai spume la gură despre cum se utilizează termeni pompoși dar, în fond, seci, despre cum suntem plini de lideri și lipsiți de muncitori simpli, despre ambiții umflate de traininguri susținute de influenceri-flamingo basculându-se rozalii de colo-colo, și, în parte, s-ar putea să avem dreptate.

Cu toate astea, însă, TheMuse  calmează puțin apele, înfățișând leadershipul nu numaidecât ca pe capacitatea de a avea în gestiune ființe umane, ci făcîndu-l să ia forma oricărei calități pe care o ai și o posezi bine de tot și care te-ar putea face un expert sau posesor de inițiativă într-o situație sau alta.

Așadar, atunci când ți se cere (iar asta se cere des) să demonstrezi capacitățile tale de lider, poți face un inventar al calităților pe care le deții și a contextelor în care ele au fost puse în valoare, dar, în primă instanță, spune TheMuse, e recomandat să definești leadershipul, iar lucrul ăsta să nu-l faci în minte, în intimitatea bănuielilor tale despre ce ar vrea angajatorul să audă. Adesea managerii pun în discuție leadershipul anume pentru a pricepe cum înțelegi tu termenul și ce înseamnă pentru tine să fii un lider bun, ceea ce se poate dovedi extrem de concludent, așa că spune cu voce tare ce crezi.

După definiția formulată, simte-te liber să îți amintești când ai ajutat, ai intervenit, ai preluat o sarcină (profesională), când ai persuadat, când ai rezolvat și când ai luat deciziile de care poți să-ți amintești nestresat înainte de somn, menționând, firește, și rezultatul deciziilor sau acțiunilor întreprinse.

Tot demersul ăsta de relatare, are, în engleză, forma de algoritm STAR (Situation, Task, Action, Result).

În română, ar fi SSAR (Situație, Sarcină, Acțiune, Rezultat).

Ei bine, SS-AR putea să-ți prindă bine articolul.

Succes!

Cât de utilă ți-a fost această informație?
0
0
0

Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Oratorica online