...

Căutare avansată

Seenus de 1800° = sancțiune. Posibil

05-06-2019 Pentru aplicanți
...

- bună, cv?

- cf*

- nu, cv?

- cv?

- cv

Seen...

       Când simți că ecuația perspectivelor tale are câteva necunoscute și e nulă, când simți că-ți sar arcurile și nu mai ești tangent la liniște și calm, când ești mai tentat ca oricând să înjuri de π, află că seenusul mai mare de 1800° poate fi egal cu o penalizare zdravănă. Poate fi. Încă nu e, dar poate fi.

       Pe 30 mai curent, în cadrul întrunirii Confederației Naționale a Sindicatelor din Minunatul și Cucernicul Stat Republica Moldova, s-a discutat proiectul de modificare a Codului Muncii, care presupune, printre altele, obligativitatea stabilirii termenului-limită de cinci zile lucrătoare în care angajatorul este obligat să avizeze solicitantul jobului în cazul în care acesta e refuzat.

       În altă ordine de idei, dacă angajatorul a primit candidatura ta, minutarul orologiului a făcut cinci rotații complete, 1800 de grade urlătoare, marcând astfel cinci zile încheiate de când potențialul tău izvor salarial ți-a dat seen și tot n-ai primit niciun răspuns, s-ar putea ca acesta din urmă să fie sancționat, dacă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va accepta propunerea, care i-a fost trimisă spre examinare.

       Sună bine? Parcă da. Cel puțin, dacă propunerea se concretizează în lege, cutezătorul va ști dacă trebuie să mai caute de lucru sau nu prin alte zări.

       Un aspect pixelat și vag al chestiunii, însă, este stabilirea momentului din care începe contabilizarea celor cinci zile. O fi ziua în care ai depus CV-ul? O fi ziua în care ai fost chemat la interviu? O fi ziua în care i-ai dat add pe facebook fetei alea simpatice care a postat anunțul de angajare? Încă nu e clar.

       Dacă e menită să ne dea iluzia că nu suntem lăsați de izbeliște sau e o emanație a grijii veritabile și autentice față de noi, micii războinici pe câmpia angajării, vom înțelege, poate, în scurt timp. Așa să ne ajute Sindicatul.

       Seen.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium