...

Căutare avansată

Scurt să fii, CV să ai. Cum trecem CV-ul prin filtrul inteligenței artificiale.

06-07-2020 Model de CV
...

 

Am tot discutat aici, pe jobs.diez, despre cum elaborăm CV-ul, nu-i așa? Ce scriem, ce nu scriem în el, ba chiar dacă punem în el vreo poză sau nu, și așa mai departe.

Porneam de la ideea că CV-ul va fi văzut de un recrutor, un nene sau o tanti cu mai mult sau mai puțin timp la dispoziție, cu mai mult sau mai puțin chef, cu mai mult sau  mai puțină secreție ludică, și încercam să acoperim cam toate posibilitățile, în funcție și de tipul de job pentru care candidezi, astfel încât șansele de trecere să-ți crească.

Uite că epoca însă impune noi rigori. Îți mai aduci aminte de articolul  despre inteligența artificală în HR?
Roboții nu au fost puși la muncă doar de dragul diversității, deși azi tot mai multe lucruri se fac de dragul diversității.
Roboții au fost puși la muncă pentru ca să accelereze și să eficientizeze, așa că ei asta fac. În consecință, ai putea fi respins încă de la faza ciocnirii cu IA (Inteligența Artificială, nu ceea ce porți cu mândrie în Facebook), dacă CV-ul tău nu este adaptat la posibilitatea trecerii printr-un filtru automatizat și strict tehnic.

Ține minte, robotul, nefiind Schwarznegger, nu are emoții, așa că lui îi va fi în procesor de cât de simpatic, creativ și amuzant ești tu.
Trebuie, în consecință, să respecți niște minime exigențe tehnice:

  • Folosește (inclusiv) termeni și calificative strict legate de jobul pe care-l vrei.
    Exemplu: Job – copywriter; termenicreativitate, coerență, corectitudine (gramaticală) etc.
    Pentru a avea o viziune mai exactă asupra cerințelor legate de conținutul CV-ului tău în acest sens, vezi care sunt cuvintele pregnante în descrierea jobului, atunci când depui candidatura, spune TheMuse;
  • Utilizează fonturi ușor de citit, care să fie acceptate tehnic de IA și neînjurate de rectorul uman, cum ar fi Times New Roman, Arial sau Helvetica;
  • Evită utilizarea graficelor, schemelor complexe și ilustrațiilor, atunci când le-ai putea reduce pe acestea la cuvinte relevante, pe care le poți eventual sublinia sau scrie cu litere mari.

În plus, pentru eventualitatea când ajungi la discreția factorului uman, fă CV-ul scurt, de regulă nu mai mare de o pagină, încearcă să oferi date cât mai precise care să ilustreze aportul tău la evoluția companiilor pentru care ai mai lucrat (numere, procente) și nu uita de orice activitate re-le-van-tă pentru jobul pe care-l vrei (dacă ai făcut voluntariat în asistență socială, dar candidezi pentru un post în IT, atunci nu menționa. Bravo, felicitări, dar nu menționa).

Zi frumoasă și CV bun, amice.

Cât de utilă ți-a fost această informație?
3
1
0
Oratorica online