ru

Căutare avansată

(Oportunitate remunerată) Ești student? Aplică pentru a evalua calitatea programelor de studii pentru ANACIP

12-03-2018 Oportunități
...

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional (ANACIP) recrutează studenți pentru a participa la evaluarea calității programelor de studii și a instituțiilor de învățământ. Asigurarea calității învățământului este imposibilă fără implicarea beneficiarilor acestui proces – studenții! 

Aplicanții vor avea parte de instruire de către ANACIP, apoi cei selectați vor fi incluși în registrul de evaluatori externi ai Agenției. Ulterior, ei vor fi implicați în evaluările externe ale calității, ca membri ai comisiilor de evaluare externă.

Activitatea studenților ca membri ai comisiilor de evaluare externă va fi remunerată, în funcție de activitățile ce vor fi prestate.

Cine sunt eligibili: studenții din toate ciclurile de studii (licență, masterat, doctorat)

Pentru a fi informați cu privire la sesiunile de instruire, vă rugăm să ne trimiteți o scrisoare de motivație la adresa de e-mail: info@anacip.md

 

...

 

ANACIP este instituția a cărei misiune constă în dezvoltarea și promovarea culturii calităţii în domeniul învăţământului profesional tehnic, superior şi de formare continuă din Republica Moldova.

ANACIP împărtășește viziunea Spaţiului European al Învăţământului Superior, în care studenţii sunt văzuți ca parteneri cu drepturi depline ce pot lua decizii în cadrul învăţământului superior și-i încurajează să dea dovadă de implicare și responsabilitate, pentru ca împreună să asigurăm un sistem integrat, credibil, obiectiv și transparent de evaluare externă a calității instituțiilor și a programelor de studii din învățământul profesional.

Aplică acum cu o scrisoare de motivare la: info@anacip.md!


Admin
Autor:

Oratorica early boking