...

Căutare avansată

O! S-au deschis niște întreprinderi! ...și parcurile

27-04-2020 Diversitate
...

Gata, de azi, 27 aprilie, plimbărezii de meserie pot ieși la muncă!

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – informează Ziarul de Gardă  – a slăbit un pic strânsoarea lațului social și a pogorât lumina legalității peste plimbările în locuri publice, parcuri inclusiv, cu respectarea unor condiții:

  • Păstrarea distanței sociale de cel puțin un metru;
  • Înhăitarea cu cel mult alte două persoane (adică sunt interzise grupurile mai mari de trei oameni, deci trei oameni și un câine e ok);
  • Nefrecventarea terenurilor de joacă și de sport și a zonelor de grement.

Lucrurile însă, se umplu cu adevărat de mireasmă atunci când afli că și o serie de agenți economici își cască porțile în fața ta, ceea ce înseamnă că, dacă ai petrecut carantina ticluind, spilcuind și mângâind CV-ul promițându-i zile mai senine, acum e cazul să dai năvală.

Mai exact, este vorba de unități comerciale individuale a căror activitate rulează:

  • Textile;
  • Îmbrăcăminte;
  • Încălțăminte;
  • Produse cosmetice;
  • Flori;
  • Birotică;
  • Produse agricole;
  • Piese auto;
  • Materiale de construcții;

Devin disponibile, în egală măsură, librăriile, saloanele auto și serviciile de reparație și curățare.

Centrele comerciale mari rămân închise.

Accesul în cimitire e interzis, dar acolo nici nu te îndemnăm să-ți depui CV-ul.

Speranță și dorință de viață îți dorim.

Salutare.

Cât de utilă ți-a fost această informație?
12
5
0

Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Oratorica online