Căutare avansată

N-ai nevoie de primăvară, când eu sunt mugurele tău de sens

23-01-2020 Diversitate
...

Cred că ai avut, de-a lungul carierei tale de salariat, colegi pe care nu i-au putut înghiți, și, la drept vorbind, nici măcar nu erai numaidecât tentat să-i guști.

Ai avut vreun diseminator profesionist de informații aka bârfitor, vreun salivant aka lingău, vreun homo nihilistus călcandum pe sistemus nervosus aka veșnic nemulțumit, sau vreun arogant aka arogant.

Ăsta ultimul nu prea are denumiri alternative, poate inclusiv din motiv că poate îngloba cam totul: și savanterie și simplicitate, și virtute și mizerie, și antipatie și atractivitate.

Pe cât de mult ai putea să nu-l suporți, pe atât de mult s-ar putea să te și îndrăgostești, la o adică, de colegul arogant, – Freud, Jung, băieți, vă mai aduc un ceai, ceva? – dacă nu chiar să le simți pe ambele în același timp.

Bine, aroganța e rezultatul vizibil, e comportamentul afișat pentru public, e explozia de suprafață care poate avea în spate varii scheme și circuite emoționale, de la superioritatea inculcată educațional, până la – așa cum sugerează Psychmechanics – încercarea egoului chinuit de a-și ascunde incertitudinile și inferioritatea, însă oamenii rar se obosesc să înțeleagă în profunzime o problemă, și nu că ar fi obligați să o facă. „Arogant” e suficient.

Neînțelegerea fundamentală a problemei, totuși, te poate face mai vulnerabil în fața ei.

Bunăoară, dacă ești o fire mai friabilă, mai susceptibilă și cu ancorare mai șubredă în solul propriei cauze și pe deasupra nici nu pricepi prea bine rațiunile arogantului de a fi așa cum e, s-ar putea să fii afectat serios de tratamentul care-ți poate fi aplicat.

Ei bine, în aceste condiții – nu-ți recomand sub nicio formă resemnarea cu propria slăbiciune, dar mă rog, tu decizi – cel puțin fii atent în preajma cărui tip de arogant te afli, că cică ar fi trei tipuri, potrivit TheLadders:

Arogantul individual e cel mai inofensiv dintre cei trei și pur și simplu manifestă păreri un pic mai bune despre sine decât le recomandă faptele. De fapt, tipul ăsta de arogant poate fi și amuzant, la o adică.

Arogantul competitiv e cel pentru care părerea ta, cel mai probabil, nu va avea valoare (ai grijă, dacă nu are valoare nici pentru cei nearoganți, pune-ți întrebările obligatorii), și e cel care în mod clar se simte, se vede și se mai și declară, dacă vine vorba, superior celorlalți.

Arogantul antagonistic, însă, e deja cel care nu va ezita să te discrediteze pentru a crește contrastul dintre voi. E zeul care își va aminti că muritorii există doar pentru a fi căsăpiți. E leul care va vâna căprioara doar pentru ca să-i decupeze copitele și s-o muște nițel de gât, după care să-i dea drumul și să repete procesul mai târziu, căprioara ajungând într-un final deja să-l roage s-o omoare.
Ăștia-s cei mai periculoși și dacă, sub nicio formă nu-i poți înfrunta, poate că ar fi cazul să-i eviți.

Tu cât de arogant poți fi, încât să nu bagi niciun comentariu sau like mai jos?


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium