...

Căutare avansată

Lansează-ți cariera în IT cu noul Amdaris Software Development Internship care va începe în această toamnă

10-06-2020 TOP Joburi
...

 

Ultimul internship de Software Development organizat de compania Amdaris s-a încheiat în luna mai al anului curent. Pandemia globală le-a cam dat planurile peste cap, dar nu au renunțat, și au continuat cursul de internship de la distanță, iar rezultatele au fost peste așteptări, așa cum echipa formată a fost unde destul de puternică.

 

...

 

Deși valoarea unui angajat este determinată, în primul rând, de calificarea lui profesională, așa numitele hard skills, totuși profilul candidatului ideal nu e doar despre asta, dar si despre soft skills. În timp ce hard skills le poți testa oriunde, și la birou și la distanță, cu soft skills e mai complicat, pentru ca vorbim despre niște calități sociale, despre interacțiunea umană și capacitatea de a te integra și lucra într-o echipă. Tocmai de asta și-ar dori ca următorul internship să aibă loc în oficiu, ca să le poată oferi internilor o experiență de lucru veridică într-o companie de software internațională: să simtă din presiunea deadline-urilor, dar și din plăcerea rezultatelor obținute. Nu exclud, însă, nici versiunea unui internship online repetat, dacă va fi cazul. Circumstanțele vor dicta termenii.

Despre Amdaris Software Development Internship

Tipul internship-ului: Software Development

Durata: 3 luni

Nr. de locuri disponibile: 15-20

Perioada: Septembrie - Noiembrie

 Structura internshipului:

Modulul 1: C#, SOLID, Design Patterns, Unit Testing, Inversion of control, Agile Methodology 
Modulul 2: Entity Framework Core, SQL
Modulul 3: ASP.NET Core, HTML, CSS, React, WebAPI

La finele fiecărui modul internii au de susținut o testare, iar la sfârșitul cursului pun în practică toate cunoștințele și bunele practici obținute pe parcursul celor 3 luni de studii și creează o aplicație web pe care, ulterior, o prezintă în fața unui juriu din cadrul companiei Amdaris.

 

Procesul de recrutare:

  1. Colectarea și selectarea CV-urilor primite: Mai 2020 – prima jumătate a lunii August
  2. Testare tehnică individuală
  3. Interviul tehnic individual
  4. Internshipul propriu-zis: Septembrie 2020 – Noiembrie 2020
  5. Oferta de angajare (dacă ești eligibil)

 Procesul de învățare:

  • Fiecare intern are câte un mentor la care poate apela pentru ghidare ori de câte ori are nevoie
  • Partea teoretică e susținută de prezentări zilnice din partea speakerilor din Amdaris
  • Înregistrări video a tuturor lecțiilor predate (în cazul în care nu ați fost prezenți sau doriți să recapitulați)
  • Acces la librăria Amdaris (atât cea online, cât și cea fizică)

 

Cerințe pentru aplicare:

  • Cunoașterea limbii engleze, cel puțin nivelul A2/B1
  • Cunoașterea paradigmei de programare orientată pe obiecte (OOP)
  • Structuri de date și algoritmi
  • Cunoștințe inițiale de SQL (reprezintă un avantaj)
  • Cunoștințe minime în tehnologii Web (reprezintă un avantaj)

...

 

Fondată în 2009 în Marea Britanie și sprijinită de cele două centre de livrare din Moldova și România, AMDARIS e despre oameni excepționali și procese care duc software-ul la un alt nivel. Ei  conectează oamenii potriviți cu sarcinile potrivite pentru o colaborare de succes. Sunt acolo unde cele mai bune practici întâlnesc cele mai creative abordări. Pentru Amdaris excelența nu e doar un act, e un mod de viață.

De 10 ani au statutul de Microsoft Gold Partner, care este cel mai înalt nivel de parteneriat cu Microsoft și se acordă în fiecare an în funcție de un anumit scor acumulat pe multiple arii de specializare.

Cred în puterea literei A, care potrivit numerologiei, semnifică o foarte mare încredere și voință în atingerea obiectivelor stabilite. A-ul din Amdaris e despre oameni activi și aventuroși, oameni cărora nu le e frică de provocări, având drept aliați curajul și inițiativa.  

 

Dacă sunteți interesați de Amdaris Software Development Internship și îndepliniți toate cerințele pentru aplicare, transmiteți CV-ul la: internship@amdaris.com     

 

Iată câteva poze de la ultimul INTERNSHIP

...

...

 

...

 

Cât de utilă ți-a fost această informație?
4
0
0
Oratorica online