...
ru

Căutare avansată

„Sistemul nostru educațional e centrat pe profesor, care nu vede în elev o personalitate aparte”. Interviu cu Tatiana Goncear

03-02-2019 Interviuri
...

Să lucrezi în sistemul educațional din Moldova e o mare provocare. Salariile mici, scăderea numărului de elevi, adaptarea dificilă sau chiar inexistentă la realitățile tehnologice și sociale, implicarea defectuoasă a statului, generațiile care se schimbă sunt factori care fac și mai complicată munca profesorilor.

...Pentru a vedea de ce, totuși, unii mai aleg pedagogia și cu ce dileme se confruntă, am vorbit cu Tatiana Goncear, fost director adjunct și profesoară de chimie la L.T. „Grigore Vieru” din Băcioi, actualmente program manager la ONG-ul „Mission Without Borders”, care ne-a spus cum a fost experiența ei ca profesoară, de ce profesorul se face responsabil de multe din lacunele sistemului și dacă ar mai reveni în școală să predea.

1. De ce ai ales pedagogia?

Cred că de la părinți mi s-a tras, pentru că erau ambii pedagogi, așa că nici nu se punea la îndoială că eu voi fi profesoară. Am mers la chimie/biologie, dar mai mult chimie am făcut – tata era profesor de educație fizică, mama – de geografie. Am făcut studii la USM, dar am avut pedagogia ca disciplină doar un semestru, o dată pe săptămână, ceea ce e foarte puțin.

2. De ce este nevoie ca să poți lucra în domeniul acesta?

De dragoste față de copii. Trebuie să poți să dai altora informația pe care tu o deții, mai exact, să știi cum s-o dai. E nevoie să știi „să furi” de la alții informație, s-o captezi – la mine asta nu era din start, pentru că am venit în școală cu un șablon sovietic în minte. Eu am învățat să fiu chimistă la universitate, nu profesor, nu să completez cataloage sau să predau lecții.

3. Totuși, să fii școlit în pedagogie sau psihologie nu înseamnă să poți fi un profesor bun?

Evident că nu. Eu am devenit director adjunct destul de repede, după vreo trei ani, fiind într-un fel patron pe disciplinele reale. Și am observat că și cei care veneau de la universități cu profil pedagogic nu aveau mereu abilitatea de a preda.

O altă problemă este că astăzi fac pedagogie cei care nu au reușit să intre la o universitate prestigioasă. Nu știu dacă notele profesorilor în timpul universității sunt un indicator bun, dar oricum vorbesc despre ceva, iar dacă îi întrebi pe unii de ce a vrut să devină profesori, o să spună că au intrat la buget și au rămas acolo.

...

4. De ce ai ales să pleci, totuși, din domeniul educației?

Îmi place să cred că am avansat ca om în școală, pentru că venind acolo, știam că nu trebuie să mă opresc. Eram mereu interesată de traininguri, de tot felul de activități, evenimente și înțelegeam că aduceam copiilor mai mult decât chimie. Așa am găsit care e „darul” meu, calitatea mea înnăscută: de a învăța și a încuraja.

Oriunde ești, trebuie să aduci valoare și eu știu că am adus această valoare în școală, iar când mi s-a propus să vin în ONG-ul „Mission Without Borders Moldova”, unde sunt și acum, mi-am zis că trebuie să încerc. Am mers la interviu - pe atunci nici nu vorbeam engleza – și am fost angajată, pentru că, cum a zis recruiterul, zâmbeam în toate pozele de pe social media și inspiram încredere. Acum aduc locului unde muncesc mai multă valoare decât dacă aș fi rămas în școală.

5. Ce faci acum, mai exact?

Acum sunt manager de programe, noi lucrăm cu familiile, cu copiii din familii social-vulnerabile și îi ajutăm prin produse alimentare lunare, rechizite și alte lucruri de care au nevoie. Copiii sunt încurajați să studieze și noi îi ajutăm în asta, cu burse sau cu ce au ei nevoie. Avem summer camps, lucrăm și cu alte categorii vulnerabile, cum ar fi boschetarii. Organizația cuprinde 11 țări donatoare și 6 țări beneficiare. De educație nu m-am lăsat și anual pregătesc cîțiva elevi de BAC.

6. Ca om trecut prin sistemul educației, care crezi că sunt cele mai mari probleme ale acestuia?

Toată lumea acuză sistemul nostru educațional: că e birocrat, că nu știu ce. Eu mereu am fost de părerea că un sistem nu funcționează dacă măcar o piesă mică nu e bună. În cazul ăsta, eu cred piesa asta este profesorul. Dacă te duci acum în școală, profesorii o să-ți spună că elevii s-au schimbat, că nu mai citesc, că stau doar în telefon, că părinții le oferă tot. Ei și ce? De ce devine o problemă faptul că viitorul e legat de tehnologie? Poate încerci cumva ca la lecția ta de biologie să adaptezi informația în așa fel, încât să fie utilă folosirea telefonului. Sau la informatică să știi ca profesor mai mult decât știu elevii de clasa a 9-a: mi-amintesc cum un elev stătea pe coridor la lecția de informatică și mi-a spus că el nu vrea să stea la ore la profesoara lui de informatică, care nu știe nici măcar să pornească wi-fi-ul la telefon. Profesoara i-a pus 6 pe semestru, iar el e acum în Danemarca și lucrează în IT.

Părerea mea este că totuși profesorul e cel care poate să schimbe lucrurile. La noi se spune că curriculumul este orientat spre elev, dar nu e adevărat: el e centrat pe profesor, care e bossul. Iar profesorul nu percepe elevul ca individ, nu-l vede ca pe o personalitate aparte, nu-l interesează că e introvert sau extrovert, care e situația personală, familială. Pe lângă toate astea, mulți profesori se plâng mereu și de salariu, dar rămân în sistem. Dar salariile nu vor crește niciodată dacă profesorii vor răbda aceste salarii și nu se vor face auziți și altundeva decât în cancelarie sau în fața clasei.

Dar cel mai tare mă doare că, dintr-o clasă pe care am avut-o de 26 de elevi, doar cîțiva au rămas aici, în țară.

...

7. Ce crezi despre stereotipul că profesorii din generația sovietică au o problemă: ține de individ sau de sistem?

De exemplu, cei pe care i-am descris mai sus sunt, în mare parte, profesori din generația mea, care au învățat după URSS. Profesorii pe care i-am văzut în școală și care au venit încă în timpul regimului sovietic cucereau elevii prin blândețea lor, prin răbdare și dragoste, chiar dacă nu folosesc și nu știu tehnologiile moderne, așa cum era profesoara de română unde am lucrat. Eu cred că depinde de om, dar, din păcate, și cei din generațiile mai în vârstă pleacă acum la pensie.

Eu am devenit chimist pentru că mi-a plăcut de profesorii mei de chimie și de biologie și, da, erau old-fashion, dar îmi plăcea modul în care se impuneau. Cu altceva luau elevii: cu seriozitate, responsabilitate. De obicei, profesorii din generația sovietică își știu foarte bine domeniul și îl iubesc, pentru că ei sunt cei care învățau foarte bine la școală și intrau la universitate după ce susțineau examene. Apropo, eu tot am intrat după ce am susținut examene de admitere, unde erau 3 pe un loc.

8. Ce crezi că trebuie să se schimbe ca lucrurile să meargă, câte generații trebuie să treacă?

Nu cred că trebuie să treacă generații sau mult timp ca ceva să se schimbe, dar e suficient ca din fiecare grup să se trezească măcar câte un om care să arate că se poate și altfel și să facă împreună o comunitate. E nevoie și ca profesorii să vrea să se dezvolte nu pentru a arăta cuiva că și-au îmbunătățit abilitățile, dar pentru ei înșiși.

9. Vrei să rămâi în Moldova sau să pleci peste hotare?

Dacă aș pleca peste hotare, probabil tot profesor aș lucra – ăsta e unul din motivele pentru care învăț intens engleza. Pentru mine, tinerii între 13 și 18 ani sunt foarte interesanți, înțeleg schimbările care au loc, mă înțeleg bine cu ei.

Azi vreau să rămân, dar niciodată nu spun că n-o să plec. Mie îmi place Moldova pentru că eu am posibilitatea să călătoresc, nu sunt strâns legată de job, plus noi cu soțul ne descurcăm financiar aici destul de bine. Nu pot să zic că îmi place Moldova anume ca loc de trai, dar din alte puncte de vedere – îmi place să mă implic social, îmi plac legăturile cu oamenii pe care-i am.

# Tatiana Goncear abordează frecvent tema educației în postările ei: mai multe despre asta puteți vedea pe pagina ei de Instagram

...


Mihaila Patricia
Autor: Patricia Mihailă

Vatimedia banner