...

Căutare avansată

Internship la Endava: Ce este DevOps și ce trebuie să știi ca să aplici la stagiu?

17-02-2021 Oportunități
...

Au rămas câteva zile până la încheierea perioadei de aplicare la ediția din primăvară a programului de Internship. Intră pe pagina de cariere Endava și aplică la una dintre disciplinele de interes. În articolul de mai jos îți prezentăm mai multe informații despre DevOps, parte a disciplinei Applications Management. Data limită pentru recepționarea Cv-urilor este 26 februarie.

Ce este DevOps?

În Endava, definim DevOps ca o modalitate de lucru, care integrează oamenii în echipe multifuncționale, responsabile pentru proiectarea, construirea, implementarea și operarea sistemelor software. Toți membrii echipei au obiectivul de a realiza un flux de valoare vizibilă, măsurabilă într-un mod continuu și durabil. În cadrul procesului obișnuit de livrare contează și feedback-ul, experimentarea și învățarea continuă.

Cu ce se ocupă un DevOps Engineer?

DevOps Engineers sunt specialiștii care, utilizând diverse practici și instrumente, sporesc capacitatea echipelor de dezvoltare de a furniza clientului aplicațiile și serviciile dorite la viteză mare, în mod continuu și de o calitate înaltă.

DevOps Engineers permit echipelor să automatizeze următoarele procese: crearea infrastructurii și livrarea codului, monitorizarea utilizării aplicației și adaptarea acesteia conform cerințelor utilizatorilor. Participarea la toate etapele de viață a unei aplicații permite echipei să înțeleagă sistemul în ansamblu și să-l îmbunătățească.

Există domenii din care se pot reprofila specialiștii?

DevOps Engineer poate deveni și un specialist în sisteme de administrare, precum și din discipline ca Development, Testing.

Eugen, mentor, Senior DevOps Engineer

„Internii vor învăța:

  • cum să aplice practicile DevOps, pentru a îmbunătăți ciclul de viață al dezvoltării software
  • cum să creeze și să gestioneze eficient infrastructura pe furnizorii de cloud precum AWS și AZURE
  • să implementeze și să ruleze aplicații web în VM sau Kubernetes
  • să asigure integrare continuă folosind Jenkins și Gitlab CI
  • despre strategiile de implementare, care vor mișca rapid și fiabil aplicația în mediile de producție
  • cum să automatizeze procesele, să monitorizeze continuu serverele și aplicațiile, să vizualizeze indicatorii de performanță, utilizând Grafana și Stiva ELK.”

Ce trebuie să cunoști, ca să susții cu succes toate etapele interviului?

Pot aplica candidații care au experiență în limbaje de scriptare cum ar fi Shell, Python, Groovy, etc., cunoștințe practice de administrare a sistemelor de operare (Linux, Windows), experiență în concepte de Networking, configurare și troubleshooting, cunoștințe de bază sau practice în tool-uri de Continuous Integration cum ar fi GIT, Jenkins, instrumente ca Maven, MsBuild, cât și experiență în AWS, Azure, etc.

Candidatul trebuie să posede un nivel de engleză B1+ și să cunoască principiile Agile.

La Endava internii au un program de studiere de 3 luni/5 zile pe săptămână/6 ore pe zi. Programul este gratuit, neremunerat. La internship pot aplica studenții de la facultățile cu profil, tinerii absolvenți sau cei înscriși la un program de master. Pot aplica și cei care doresc să-și schimbe profesia și să adopte una din domeniul IT. Toate detaliile pot fi găsite accesând link-ul: bit.ly/InternshipAtEndava.

 

Cât de utilă ți-a fost această informație?
0
0
0
Oratorica online