...

Căutare avansată

Fenomenul Ghosting sau Cum Darwin l-a întâlnit pe Smith

30-05-2019 Pentru companii
...

Era o zi caldă și însorită. Tribul perspectivelor a ieșit la aer. Mânate de vivacitate și voioșie, perspectivele zburdau libere pe câmpia viitorului. La un moment dat, o perspectivă cade secerată. Moare. Fără niciun fel de manifestare simptomatică, fără să fi dat în prealabil ceva de bănuit. Apoi încă una. Și încă una. Alta tremură, se înclină și cade și ea, nemaisculată pe veci, pentru ca la scurt timp, câmpia viitorului să fie plină de cadavre și, implicit, cu fertilitate incertă.

  • - Au murit pur și simplu, din senin? se interesa mulțimea agitată.
  • - Nu, spuse detectivul Statisticus după o repriză de încruntare, au fost asasinate de killeri-fantomă. E un fenomen tot mai frecvent și tot mai trist. I se spune Ghosting.
  •  - Ghosting, ghosting, ați auzit? Ghooosting! Vai, Ghosting! Ghosting, o nu! se amestecau vocile în mulțimea înțepenită de spaimă. Ghosting! Ghosting! Ghosting!

Ghosting sau fenomenul angajatului-fantomă presupune dispariția bruscă a angajatului de la locul de muncă. Simplu. A fost și nu e. Și nu că l-ar fi răpit cineva, ci pur și simplu a plecat. Sau a spus că vine la interviu și nu vine. Sau a spus că vine la internship și nu vine. Fără să anunțe,  fără să avizeze, fără să dea vreun semn, a plecat și dus a fost.

De coechipieri-fantomă probabil de aducem cu toții aminte. Spuneau că vin la fotbal, la joacă, și nu mai veneau, și nici mingea n-o lăsau, naiba să-i ia, dar angajatul-fantomă este ceva relativ nou.

Ghosting-ul este un fenomen în a cărui înțelegere sunt responsabilizate elementele de pe ambele părți ale baricadei salariale.

Pe de o parte, e vorba de angajații sau potențialii angajați. Ei pot fi leneși, mofturoși, iresponsabili sau nemulțumiți de condițiile de muncă (nu au suficient timp liber, salariul e mic, angajatorul nu pune preț pe personalitatea lor, ci pe eficiența strictă, etc).

Pe de altă parte, sunt angajatorii, care pot, prin atitudine, prin climatul neprietenos pe care l-ar putea crea, prin nesatisfacerea dezideratelor angajatului, să-l revolte și să-l alunge pe acesta din urmă.

Firește, de cele mai multe ori motivul este o îmbinare fetidă a carențelor ambelor părți, or un angajat desăvârșit nu ar practica ghosting-ul măcar din maturitate emoțională, iar angajatorul desăvârșit nu s-ar trezi cu oameni lipsă din motiv că ar fi însuși templul seducției profesionale.

...

Fenomenul, totuși, se produce, cu cea mai mare incidență în rândurile milenialilor, apropo, alde mine și-alde tine, probabil, care trăim într-o lume a opțiunilor multiple, atât de multe, încât devenim derutați și ahtiați după mai mult și mai bine, fără să știm întotdeauna, poate, ce ar presupune și una și alta, or însăși piața muncii, prin vastitatea și caracterul său tot mai ofertant, vine să fie, la rându-i, un motor al producerii fenomenului de ghosting.

Un mecanism similar – se prea poate să-l fi observat – se manifestă și pe rețelele de socializare, atunci când cineva își caută un partener. Sunt atât de mulți, și toți atât de buni aparent, atât de seducători, atât de minunați, încât într-un final nu știi ce să alegi, ori dacă alegi pe unul, instantaneu regreți că n-ai ales pe altul și riști, într-un final, să nu mai vrei pe nimeni. Poate de asta părinții noștri sunt mai consecvenți și în relație și la muncă. Ei chiar nu aveau prea multe opțiuni. Nu trăiau acea frustrare a geamului de sticlă, când te uiți și vezi peste tot atât de multe lucruri frumoase, dar pe care nu le prea poți atinge, însă pe care sigur ai impresia că le vrei. Singularitatea sau cel puțin îngustimea orizontului de opțiuni – din nou, și relaționale și profesionale – le oferea focalizare, posibilitatea de a se concentra pe ceva și a prețui acel ceva, lucru pe care noi, milenialii, îl putem avea doar în virtutea unei decizii a noastre, raționale, nicidecum impuși de context.

Așadar, revenim la ghosting. Tinerii pleacă. Ăsta e un motiv pentru care multe companii sunt nevoite să angajeze mai mulți oameni decât sunt necesari, pentru a putea acoperi eventualele goluri lăsate de angajații-fantomă și este cât se poate de clar că astfel de situații sunt greu de gestionat birocratic, financiar, emoțional la urma urmei, dar...

Dar țin să cred că e un fenomen sănătos pe termen lung. Ciudat? Nu cred. Pornim de la premisa că dacă toată lumea e fericită, ghosting-ul nu se produce, nu?

Să presupunem că de vină este doar angajatul, care este un leneș infect și pretențios. Pleacă. Pleacă de aici, pleacă de acolo, dar undeva oricum va trebui să se stabilească, iar dacă pretențiile sale nu vor fi satisfăcute nicăieri, va trebui să-și reconsidere câte puțin cerințele.

Angajatorul e de vină? Hai să vedem. Angajatorul e un torționar nemilos și nealinat la pieptul mamei de mititel. Îl alungă pe unul, îl alungă pe altul, îl nefericește pe al treilea, dar afacerea lui tot cumva trebuie să funcționeze. Oricum va face și ceva bun pentru ca măcar cineva să rămână.

...

Astfel, pe termen lung, s-ar putea stabili o homeostază a sistemului. Ar fi un soi de selecție naturală de care vorbea Charles Darwin și s-ar putea să fie și un soi de mână invizibilă a autoreglării sistemului economic, acel laissez faire al lui Adam Smith, care lasă natura și firescul să-și facă treaba. Prefer să cred într-o combinație a celor două, combinație care, după chinuri și cheltuieli, după dezamăgiri și rebeliuni, după plecări și reveniri, să le aducă oamenilor, cel puțin profesional, înțelegerea.

               Am I a dreamer, Ozzy?

               Poate, dar prefer asta decât să fiu fantomă.

               O zi frumoasă să ai... să avem.

*Articolul nu poate fi preluat.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Job Premium