...

Căutare avansată

Facebook, al doilea cel mai bun loc în care să lucrezi. Cine este câștigătorul din 2016

12-12-2016 Diversitate
...
Facebook este al doilea cel mai bun loc în care să lucrezi în 2016. Cel puțin asta arată raportul anual publicat de site-ul de profesii Glassdoor Inc., după ce angajații mai multor companii au evaluat firmele la care lucrează, pe o perioadă de 12 luni. Câştigătorul din 2016 este Bain & Company Inc., o companie de consultanţă în management din Boston, Massachusetts, care s-a clasat în top cinci în ultimii şapte ani şi a ocupat de trei ori primul loc. „Angajaţii menţionează salariile bune, beneficii, mentorat şi o cultură care promovează angajamentul celor care lucrează, susţine Scott Dobroski”, reprezentant al Glassdoor. Competiţia a fost intensă în 2016. Cele 50 de companiii de pe listă au fost analizate pe o scală de la 0 la 5. Pentru a se califica, cel puţin 75 de angajaţi dintr-o companie trebuie să trimită analize. Scorul mediu al unei companii, în 2016, a fost de 3,3. Facebook ocupă a doua poziţie, iar locul al treilea este ocupat de Boston Consulting Group, o altă firmă de consultanţă în management cu 85 de birouri în 48 de ţări, scrie Business Magazin. Pe locul patru se află Alphabet, un conglomerat internaţional fondat de aceeaşi oameni care au pus bazele Google: Larry Page şi Sergey Brin. Printre companiile cunoscute se numără LinkedIn, care ocupă locul opt, urmat de Adobe, în timp ce Mircosoft ocupă locul 37, iar Ikea locul 45. Locul 19 îi revine Bisericii Mormone („Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă” - „The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints”, „LDS Church” sau „Mormon Church”). Sursa: mediafax.ro
Cât de utilă ți-a fost această informație?
0
0
0

Admin
Autor: Bujnița Denis

Oratorica online