...

Căutare avansată

Cum te ajută voluntariatul în carieră

22-01-2019 Diversitate
...

Voluntariatul și munca propriu-zisă, plătită, pot fi două lumi total diferite, care par să nu se intersecteze vreodată, dar care te împlinesc ca individ.

Bucuria de a „munci” ca voluntar se măsoară în binele pe care ştii că îl faci celor din jur, în schimbarea pe care o aduci lumii în care trăieşti şi apoi la câte ai învăţat din experienţele prin care ai trecut. La un job real, e invers: eşti mult mai egoist, întotdeauna te gândeşti să fii cât mai bun în ceea ce faci, să depăşeşti aşteptările managerului, să te remarci în rândul echipei etc. Mai rar stai să analizezi dacă munca ta chiar are o contribuţie valoroasă, dacă ideile tale strălucesc prin inovaţie şi creativitate.

Totuși, cele două se completează reciproc, scrie iQool.ro. Vezi mai jos cum anune voluntariatul te ajută în carieră:

# Adaugă experienţă în CV-ul tău: voluntariatul e o experienţă ce te poate recomanda pentru numeroase poziţii şi roluri într-o companie. Ca student, nu ai foarte multă activitate extracurriculară, pentru că timpul ţi-l împarţi între cursuri, seminarii, teme şi examene. Însă, ca voluntar, ajungi priceput într-o arie care te pasionează şi care poate fi şi drumul carierei tale. Faptul că nu ai fost plătit nu face munca ta mai puţin importantă. Cu siguranţă, între un student care, în timpul facultăţii, nu a făcut altceva decât să se dedice studiului şi un student care s-a implicat în proiecte, cel de-al doilea are şansele mai mari să fie sunat pentru un interviu.

# Te pregăteşte pentru procesul de recrutare: un voluntar care a fost deja acceptat într-o organizaţie non-profit, nu trebuie să se teamă de emoţiile unui interviu, de întrebările dificile sau de situaţia stresantă, pentru că el deja a trecut printr-un proces similar, unde a trebuit să demonstreze că îşi doreşte cu adevărat să facă o schimbare şi că se identifică cu misiunea şi cultura organizaţiei. 

# Îţi dezvoltă aptitudini noi: vei observa că într-o descriere a job-ului sunt menţionate hardskills şi softskills care trebuie să se regăsească la candidatul ideal. Facultatea nu îţi dezvoltă astfel de aptitudini, însă în voluntariat cu siguranţă vei învăţa să lucrezi în echipă, poate chiar să fii un lider, să comunici, să ţii prezentări, să ai un discurs argumentat şi fluent, să coordonezi proiecte și să îţi împarţi timpul eficient. Mai mult decât atât, într-un ONG poţi deveni specialist într-o varietate de domenii: Relații Publice, Comunicare, Vânzări, IT-Programare, Educaţie, acumulând cunoştinţe fundamentale pentru un rol de junior, proaspăt absolvent.

# Networking: Implicându-te în proiecte, poţi cunoaşte o mulţime de persoane, poţi comunica cu recrutorii companiilor şi aceştia să te adauge în baza lor de date, îl poţi întâlni chiar şi pe viitorul tău angajator. Dacă el te va remarca şi va vedea în tine un candidat ideal pentru echipa sa, nu va ezita să te abordeze şi să îţi propună o oportunitate de angajare. 

Experienţa de voluntar te formează ca viitor om care va intra pe piaţa muncii – un om pasionat de ceea ce face şi un adevărat profesionist.