...

Căutare avansată

Cum răspunzi la întrebarea „De ce doriți să lucrați la noi?”

12-10-2020 Interviul de angajare
...

Întrebarea asta provoacă și zgândărește cu adevărat personalitatea omului.

Dacă CV-ul, scrisoarea de motivație, emailul profesional au, cum necum, niște reguli de redactare, întrebarea despre motivul pentru care vrei să lucrezi într-un loc sau în altul e, teoretic, una cât se poate de deschisă, iar răspunsurile-șablon pot face mai mult rău decât bine, întrucât ar putea părea (și ar fi, de cele mai multe ori) nesincere.

Cea mai generală regulă de care îți recomandăm să ții cont, este să eviți orice răspuns după oferirea căruia, ieșind de la interviu, ți-ai spune „băi, ce bou am fost”, „cât de ipocrit am putut fi...” sau „tare mi-i greață de mine”. Asta, firește, încă nu spune nimic despre răspunsul în sine, însă prima regulă este nu te trăda!.

Sunt oameni care nu se iartă dacă mint, dar sunt totuși și oameni care consideră o minciună frumoasă o parte necesară a vieții.

Dacă faci parte din prima categorie, atunci spune exact cum stau lucrurile, însă asumă-ți posibilele consecințe.

Dacă ești la interviu doar pentru că ai nevoie de bani și nimic mai mult și nu poți minți, atunci nu te afli într-o situație prea bună. Pentru a nu te trăda, va trebui să recunoști că vrei bani, însă sunt puține șanse să fii angajat.

Cu toate astea!

Dacă alegi calea francheței, ai grijă să pui în valoare și alte calități pe care le ai.


Da, am nevoie de bani, dar sunt o persoană conștiincioasă și meticuloasă și, dacă mă apuc de un lucru, îl fac bine până la capăt deja sporește șansele, iar sinceritatea ia mai puțin forma aroganței.


Dacă ești cu adevărat bun la ceea ce urmează să faci, atunci poți atenua impactul directitudinii prin punctarea acestui lucru:


Sunt în căutarea unui loc bun de muncă, am nevoie de bani, sigur, însă eu pot să vă asigur că într-adevăr mă pricep la programare (de exemplu), iar experiența, rezultatele și disponibilitatea mea de a o vă demonstra chiar în acest moment stau mărturie. Puteți să mă testați în orice moment, iar eu vă voi arăta de ce sunt în stare.


Dacă ai o curiozitate nativă, atunci spune: sunt curios să învăț, mă pot adapta foarte rapid și pot prinde din zbor lucrurile, sunt efectiv un burete de informații și voi fi mai mult decât bucuros să evoluez odată cu ceilalți.

Dacă totuși nu ești un cine știe ce mare specialist și nici nu ești prea conștiincios și nici nu prea ești dispus să înveți și chiar ai nevoie de doar de bani și chiar ai de gând să faci un lucru de mântuială acolo unde te duci, atunci probabil ești un mic nihilist morocănos și vei produce mai multe pagube acolo unde vei merge și probabil e devreme încă să te angajezi.

Dacă ești dispus să spui orice pentru ca să dai bine și să iei jobul, află că angajatorilor le place să audă că:

  • Ești la curent cu valorile companiei și, vai, ele se dovedesc a fi și valorile tale de căpătâi și, prin urmare, ești candidatul ideal;
  • Ești la curent cu ratingul companiei (dacă este unul bun) și cu reputația ei (dacă este una bună) și ești dornic să lucrezi într-o companie de prestigiu și să fii parte a echipei;
  • Ai pe cineva care lucrează în companie și nu are decât lucruri bune de spus despre echipă, mediu, cultură și posibilități de dezvoltare;
  • Ești un utilizator și admirator al produselor companiei, astfel că lucrul în cadrul ei ar fi un soi de vis devenit realitate;
  • Cunoști planurile și direcția de dezvoltare ale companiei și ele se dovedesc a fi perfect congruente cu felul în care tu personal îți vezi viitorul. Viitorul tău, cu alte cuvintee, îl vezi în viitorul companiei.

Atenție, însă!

Chiar dacă alegi să spui lucruri mai puțin adevărate, e nevoie ca minciunelele tale să fie cât de cât credibile.

Minciuni necredibile:

  • Ești student falit, vrei un job care nu are nicio legătură cu specializarea ta academică sau cu antecedentele tale profesionale – te duci să fii consultant într-un magazin de papuci în mall, de exemplu – și pretinzi că ăsta a fost visul tău dintotdeauna;
  • Pretinzi că admiri cultura organizațională și valorile locului, când de fapt tu te afli într-un loc fără cultură organizațională și valori, cum ar fi o biată bodegă în care speri să faci bani din bacșiș;
  • Spui că ești copleșit de calibrul companiei și de faima acesteia, în vreme ce toți știu că e o firmă cu o retenție de personal pur și simplu jalnică, de unde oamenii se cară cu prima ocazie.

Ideal, firește, ar fi o combinație dintre sinceritate și interes real față de locul unde vrei să muncești, dar nefiind mereu cazul, jobs.diez îți oferă alternative.

Succes și nu uita prima regulă: nu te trăda!

Cât de utilă ți-a fost această informație?
20
0
2

Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu

Oratorica online