...

Căutare avansată

Cum e să faci în Moldova actorie și să devii statuie vie: interviu cu actorul Radu Canțîr

08-08-2018 Interviuri
...

Te-ai întrebat vreodată cum e să absolvești actoria în Moldova și chiar să lucrezi în domeniul ăsta? La mulți încă persistă stereotipul că joburile creative sunt un fel de hobby-uri, chestii neserioase, deși ele sunt exact la fel ca oricare altă muncă. Ba, am spune noi, una care necesită mult mai multă implicare emoțională, mult mai multă trăire. 

...Despre cum e să fii actor în Moldova, ce oportunități au (sau nu au) artiștii de la noi și cum e să fii mim și statuie vie ne povestește Radu Canțîr, absolvent AMTAP și actor la Teatrul „Eugene Ionesco”. 

#Radu, spune-ne pentru început ce facultate ai făcut?

Am absolvit facultatea Teatru, Film și Dans de la AMTAP, închis cumva în Academie, în clasa aia, unde a fost foarte greu, foarte dur. Profesorii erau foarte exigenți, chiar și comparativ cu alte facultăți, pentru că anterior făcusem un an de Turism: acolo tu vii, ai învățat lecția, ai plecat. Aici nu era deloc așa: de obicei, începeam ziua cu dans sau mișcare scenică, după asta urma vorbire scenică sau ceva de genul acesta și după, până seara, urma actorie. Evident, totul diferă de la an la an.

# Cum și de ce ai ales actoria, mai ales că anterior făcusei un an de ASEM?

Închipuie-ți că eu la ASEM făcusem un an de matematică superioară în engleză, eu, care nu fac matematică în nicio limbă. Pe la jumătate de an mi-am dat seama că gata, până aici a fost. Și știu că vorbisem cu un alt coleg de clasă, Pavel Ermacov, care-mi spusese despre actorie și eu ziceam cam: „ei, care actorie?” Eu atunci vedeam asta ca pe un hobby, ca pe urmă să-mi zic să încerc. În vara admiterii mă angajasem chelner și-mi luasem câteva ore să merg să depun actele, dar n-a fost deloc așa cum credeam eu. Admiterea la AMTAP durează toată ziua, pentru că ieși în scenă, te prezinți, faci exerciții, pe lângă teorie. Și pe la amiază mă sună administratorul localului unde lucram și mă întreabă nervos ce e mai important, admiterea sau lucrul? Și i-am zis că studiile, evident, pentru că nu voiam să fiu chelner toată viața.

...

Profesorul meu de curs a devenit Petru Vutcărău, directorul teatrului „Eugene Ionesco”. La admitere am intrat în sala aceea ca un pui rătăcit, iar acolo stăteau toți profesorii – actori importanți la teatrele noastre și se uitau la mine. Iar eu învățasem doar o fabulă și o poezie – evident, n-am intrat din prima, ci abia la admiterea din august. Eram tare fericit când mi s-a confirmat.

Dar nu era așa cum credeam eu – la prima lecție de actorie am înțeles asta. Pe orar era scris că avem curs o oră și jumătate și, la ora indicată în orar, eu deja mă pregăteam să ies. La actorie, însă, rămâi cât e nevoie, cât ți se cere să rămâi. Asta e necesar, pentru că o oră-două de curs sunt insuficiente. Actoria te absoarbe, îți ia tot timpul, pentru că, pe lângă tot ce făceam la academie, veneam acasă și acolo tot trebuia să exersez, să citesc, să învăț permanent.

# Dacă ai întoarce timpul înapoi, ai alege tot actoria? În general, crezi că a fost o alegere corectă?

Da, cred că am ales corect. Îmi pare bine de cum lucrurile au evoluat acolo, de cum la început nu știam absolut nimic, ca până la urmă să devin cumva mai atent la ce se întâmplă în jur, la cum să lucrez, la cum să fac față atunci când mi se cere ceva. Eu n-aș schimba asta.

# Ce-ai făcut după ce-ai absolvit facultatea?

...

Nu m-am apucat deodată de teatru, mi-am luat liber jumătate de an. Apoi am intrat la Teatrul „Eugene Ionesco” pe 3 ianuarie 2018. Până atunci, am avut noroc și am fost contactat de Eduard Cernat, managerul mim.md și am început să învăț și să fac pantomimă, ceva ce nu prea făcusem până atunci. Am avut câteva master-class-uri cu câțiva oameni buni, printre care și Mihai Mălaimare, profesor de pantomimă și mișcare scenică la București, care are un teatru al lui – „Masca”, și, pe lângă asta, știe să lucreze cu măștile și ca statuie vie. Deci, eu aveam doar o idee, iar Eduard m-a luat și m-a învățat mai multe, pentru că el lucra mai ales la evenimente, nunți, etc. Noi acum lucrăm ca mimi, destindem atmosfera, într-un fel. Tot la el am învățat cum să fii statuie vie – un job foarte greu. Noi ne mai mișcăm când facem asta, dar cumva robotic, artificial, așa cum cere personajul. Mie îmi place ce facem la mim.md și deocamdată îmi reușește să fac și teatru.

# În ce alte proiecte ai mai participat/participi? Povestește-ne despre festivalul statuilor vii din Belgia.

Vara asta sunt minimum 5 platouri de filmare în Moldova, inclusiv de la OWH, de la Mihai Țărnă și încă câteva nume. La noi cinematografia a început încet-încet să se deschidă. Recent am fost în Belgia la a doua ediție a festivalului statuilor vii în Marche-en-Famenne. De fapt, Moldova a fost invitată pentru prima dată la un festival al statuilor vii peste hotare. Am fost 4 oameni – doi dintre noi au fost personajele Sherlock și Watson, iar eu și încă o actriță - alte două statui vii. Mai exact, am fost o statuie aurie care levitează. Drumul era foarte greu – nu am putut zbura cu avionul din cauza cantității mari de recuzită fragilă și am mers cu microbuzul. Eram acolo în jur de 100 de statui vii, împrăștiați într-un orășel cât centrul Chișinăului, extrem de frumos și pitoresc, cu căsuțe mici și drumuri pavate. Au venit acolo oameni din Ucraina, Cehia, Potrugalia, un băiat din Brazilia, care a ocupat primul loc – statuia lui era Pălărierul din „Alice in Wonderland”, anume personajul din filmul lui Tim Burton.

...

Ok, noi cu băieții din mim.md nu suntem chiar deschizători de drumuri, deși suntem una din puținele agenții cu statui vii, dar cumva ne-a reușit ca ele să fie din ce în ce mai solicitate la noi.

# De unde crezi că vine trendul ăsta, din ce în ce mai mare, de a chema mimi la evenimente, statui vii? Cu excepția influențelor din Occident, evident.

Cred că cuiva odată i-a venit o ideea genială să cheme mimi la nuntă sau a văzut asta undeva. Mie îmi pare că cu mimi nunta e mai interesantă, dar depinde și de invitați, de cum ei reacționează. Noi, într-un fel, destindem atmosfera, încercăm să fim cât mai gentili posibil – ăștia clasici sunt mai ironici, mai glumeți, dar noi nu facem asta chiar așa. Evident, cu oamenii care sunt foarte entuziasmați poți să joci și să o dai în glume. Se întâmplă și să nu ai feedback, unii chiar se tem de mimi și de cei cu măști, și atunci doar continui să-ți faci treaba.

# De ce te-ai apucat anume de pantomimă?

Era vorba și de curiozitate profesională mai veche, și de bani. Mimul e același actor, oricum rămâne la aceeași trăire a oricărui actor care iese în scenă. În primul rând, fața lui e albă, pe alb se văd mai bine trăsăturile feței, ele ies în evidență. Pantomima reprezintă o altă formă a teatrului, un anumit fel de teatru mai ușor de înțeles și interpretat, chiar dacă trebuie să depui foarte mult efort.

...

Dar tu ai alege să faci actorie sau alt job creativ? Spune-ne în comentarii!


Mihaila Patricia
Autor: Patricia Mihailă

Job Premium