...

Căutare avansată

Cu suportul UE, tinerii și tinerele din Strășeni și Fălești sunt abilitați să combată stereotipurile de gen STEM și TIC

20-04-2021 Pentru aplicanți
...

 

Cu suportul UE, tinerii și tinerele din Strășeni și Fălești sunt abilitați să combată stereotipurile de gen STEM și TIC Chișinău, 19 aprilie, 2021 - Mai mulți tineri și tinere vor fi informați și instruiți să identifice și combată stereotipurile de gen vizionând sau fiind protagoniștii unei serii de videouri și podcasturi despre egalitate de gen și orientare în carieră în domeniile STEM și TIC. TEKEDU a lansat primul video și podcast din cadrul proiectului PRACTIC. Proiectul este implementat în contextul Programului regional ”Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. 

PRACTIC își propune creșterea nivelului înțelegerii stereotipurilor de gen și a egalității de gen în rândul tinerilor, informarea tinerilor despre diversitatea locurilor de muncă în TIC și STEM prin producerea de emisiuni video lunare și podcast-uri. Un alt scop al proiectului este organizarea unui program de orientare în carieră destinat tinerilor pentru a înțelege mai bine viitorul locurilor de muncă. De asemenea, va fi dezvoltat un joc de autoevaluare (set de instrumente) pentru crearea activităților de explorare a carierei. 

Videourile vor fi publicate lunar abordând subiecte precum evoluția joburilor, egalitatea de gen în câmpul muncii, competențe umane necesare noilor angajați și altele. Acestea vor fi discutate și în cadrul podcastului cu invitați din domeniul STEM, antreprenoriat, persoane publice, personalități și experți din diferite domenii. În vara acestui an, programul de orientare în carieră va instrui timp de 10 zile adolescenți și adolescente din Strășeni și Fălești pentru a dobândi competențe necesare pentru profesiile viitorului, iar ulterior, în baza aceluiași conținut va fi dezvoltat un joc de autoevaluare, care va fi donat școlilor, centrelor de tineret și altor instituții din localitățile menționate anterior pentru a fi utilizate de tineri în explorarea personalității, competențelor și compatibilităților cu diferite domenii. 

Mihaela Iurașcu, Președinte A.O. Educat: ”TEKEDU este onorat să continue eforturile de asigurare a egalității de gen în sectorul TIC și STEM, iar prin intermediul programului PRACTIC vom genera resurse valoroase pentru tinerii din raioanele Strășeni și Fălești și nu doar. Suntem recunoscători față de UN Women Moldova și UNFPA Moldova pentru încrederea acordată și construirea unui parteneriat eficace.” 

Viorica Culeac, Coordonatoare de program, UN Women: ”Stereotipurile de gen adesea influențează tinerii și tinerele când își aleg viitoarea profesie. Percepția stereotipizată precum că fetele sunt muncitoare, dar au mai puține abilități în domeniul STEM și TIC, descurajează fetele și le poate limita oportunitățile. De asemenea, în lipsa promovării unor modele de femei care au reușit să facă performanță în STEM sau TIC, aceste domenii rămân a fi mai puțin atractive pentru fete. Sperăm că prin acest proiect dar și prin intermediul altor inițiative în acest domeniu, vom contribui la eliminarea stereotipurilor legate de profesii pentru băieți și profesii pentru fete, lărgind viziunea asupra posibilităților de carieră în rândul tinerilor și tinerelor din Republica Moldova.” 

Aici puteți urmări primul video din cadrul proiectului care explică pe înțelesul tuturor evoluția joburilor în timp, dar și primul podcast PRACTIC unde Nicoleta Țîrdea, Manageră de Proiecte și alumni GirlsGoIT povestește cum a avansat ea într-o carieră în domeniul IT. Pentru a fi la curent cu următoarele subiecte abordate, urmări paginele de facebook, instagram și linkedin tekedu, girslgoit și edutolk. 

Dacă reprezentați o școală, Centru de tineret sau comunitate din Strășeni sau Fălești - nu ezitați să completați acest formular pentru a deveni partenerii proiectului în localitatea voastră, iar dacă ați privit video-ul puteți lăsa un feedback aici sau aici pentru podcast. 

Acest comunicat este lansat în contextul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. 

Acest comunicat este lansat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este în întregime responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene. Persoana de contact: Nicoleta Țîrdea, nica@girlsgoit.org. nr.tel 069343704 (pentru contactul necesar redactiei, a nu se publica in stire)

...

Cât de utilă ți-a fost această informație?
0
0
0
Oratorica online