...

Căutare avansată

Crimă și pedeapsă, interpretare și decizie

12-07-2019 Ce spune Legea
...

Acesta nu este un articol despre drepturi!
Acesta nu este un articol despre Codul Muncii, nedreptăți, victime și opresori.
Acesta este un articol despre interpretare.

Am găsit, pe Business Insider, un articol despre o serie de acțiuni pe care, făcându-le la locul de muncă, ai putea să te pomenești concediat. „Perfect!” zic.

Gândul inițial a fost să selectez câteva și să le trec aici, tu să le citești, să te autosesizezi și să iei măsuri sau chiar adio de la cei mai dragi colegi, după caz.

Mai uitându-mă însă puțin la ele, mi s-a părut mai interesantă decât însăși existența și numirea acțiunilor respective, o vagă dihotomie pe care am observat că o suferă natura motivelor pentru care ceea ce s-ar putea să faci la locul de muncă ar putea avea efecte triste-șomeriste.

În consecință, observ în articol că avem acțiuni care îți pot aduce concedierea din motiv că:

Periclitează calitatea muncii prestate:

  • Întârzierile;
  • Statul pe Facebook în timpul orelor de muncă;
  • Căutarea unui alt loc de muncă în timp ce ești la jobul actual (flirt sau chiar act de adulter profesional, aș zice);
  • Utilizarea resurselor jobiene (pixuri, foi, laptopuri) în scopuri personale;
  • Efectuarea frecventă a apelurilor telefonice personale;
  • Neatenția în cadrul ședințelor;
  • Solicitarea semnăturilor sau donațiilor.

Vădesc atitudine deranjantă:

  • Fumatul (da, chiar și în afara orelor de muncă);
  • Înjuratul;
  • Băgarea nasului acolo unde nu fierbe numaidecât oala deținătorului nasului;
  • Îmbrățișarea igienei precare și a aspectului neîngrijit;
  • Bârfitul;
  • Expunerea viziunilor politice;
  • Consumul de alcool;
  • Discutarea problemelor personale;
  • Comentarea aspectului celorlalți;
  • Negativismul și nihilismul cronic (asta n-o să meargă!, asta n-o să iasă..., ailaltă nu-i bună.).

Cu toate astea, nu e totul atât de grav. Vorbim aici nu despre legi, ci despre posibilități. S-ar putea ca acțiunile de mai sus să te lase fără job sau s-ar putea să nu. Sunt cu mult mai multe variabile în joc decât simpla executare a lor. Ai putea să întârzii zilnic cu o oră sau ai putea să fii un nepieptănat și un rufos, dar în același timp un geniu care face lucrul în treizeci de minute și îl face perfect. S-ar putea, cu același succes, să fii pur și simplu exemplar (obiectiv și subiectiv), să nu faci nimic din treburile de mai sus, să ai un comportament candid și neprihănit, dar să fii totuși incapabil să-ți faci munca, adică să fii nepregătit și ineficient, și atunci oricum va fi nevoie să fii concediat dacă n-ai tu bunul simț să pleci singur.

În plus, e foarte dificilă și trasarea unor limite exacte între cele două categorii generice de acțiuni. Într-o formă indirectă, ceea ce vădește atitudine deranjantă ar putea periclita calitatea muncii prin crearea unei atmosfere ostile care, la rându-i, să stingă flacăra productivității, la fel de bine cum statul pe Facebook (ceva care ia, la modul cel mai practic, din timpul care ar trebui dedicat lucrului) ar putea fi doar o inadvertență atitudinală (sau nici măcar atât) în momentul în care obiectivul profesional este îndeplinit.

Ceea ce mi-a atras atenția (din nou) în mod special este includerea în listă a acelor acțiuni al căror caracter distructiv este stabilit la limita interpretării, cum ar fi comentarea aspectului unui coleg, bârfa sau discutarea problemelor și viziunilor politice. Până la urmă, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate acțiunile de mai sus sunt interpretabile, iar concretizarea impactului lor stă la discreția șefului, doar că marea grijă este ca, în timp, să nu se purceadă la luarea măsurilor drastice doar de dragul mângâierii unor susceptibilități exagerate, unele care, puțin câte puțin, cu regret, cuceresc tot mai mult teren juridic.

               Interpretări sănătoase și decizii bune îți doresc. Salut.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu