...

Căutare avansată

Codul Muncii și Munca Codului

23-08-2019 Ce spune Legea
...

Interneată laie, laie bucălaie,
De trei zile-ncoace tasta nu-ți mai tace...

...anunțând cu entuziasm că s-ar putea să se modifice Codul Muncii, astfel încât orarele de muncă să devină mai flexibile. E normal, de fapt, ca ideea abolirii obligativității celor opt ore de stat la locul de muncă și a înlocuirii ei cu primatul eficienței dincolo de topos să fie întâmpinată cu entuziasm. Eu însumi m-am bucurat, dar am zis să văd exact care-i treaba, să nu mă bucur prea devreme, ca-n aprilie 2009.

Hai să facem analiza împreună.

Pornim de la premisa că este vorba despre un proiect de lege, unul netransformat încă în lege ale cărei consecințe să se răsfrângă acum peste capetele noastre de contribuabili. Este vorba de un proiect de lege de modificare a mai multor articole din Codul Muncii, printre care și Articolul 100, referitor la programul de lucru. Să vedem articolul 100 așa cum este el acum:

Articolul 100. Durata zilnică a timpului de muncă
(1) Durata zilnică normală a timpului de muncă constituie 8 ore.
(2) Pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 16 ani, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 5 ore.
(3) Pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani şi salariaţii care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 7 ore.
(4) Pentru persoanele cu dizabilităţi, durata zilnică a timpului de muncă se stabileşte conform certificatului medical, în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă.
 [Art.100 al.(4) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
(5) Durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 10 ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămînă.
(6) Pentru anumite genuri de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili, prin convenţie colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore.
(7) Angajatorul poate stabili, cu acordul scris al salariatului, programe individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului de muncă, dacă această posibilitate este prevăzută de regulamentul intern al unităţii sau de contractul colectiv ori de cel individual de muncă.
[Art.100 al.(7) modificat prin LP8 din 09.02.06, MO83-86/02.06.06 art.362]
(8) La lucrările unde caracterul deosebit al muncii o impune, ziua de muncă poate fi segmentată, în modul prevăzut de lege, cu condiţia ca durata totală a timpului de muncă să nu fie mai mare decît durata zilnică normală a timpului de muncă.
(9) Durata zilei de muncă poate fi, de asemenea, împărţită în două segmente: o perioadă fixă, în care salariatul se află la locul de muncă şi o perioadă variabilă (mobilă), în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea duratei zilnice normale a timpului de muncă.

Am găsit proiectul de lege pe  particip.gov.md . Hai să vedem ce propune el în legătură cu acest articol 100, vrei? Hai. Deci:

  1. Articolul 100:
    1) alineatul (7) se abrogă;
    2) alineatul (9) se abrogă.
  2. Se completează cu articolul 1001 cu următorul cuprins:
    „Articolul 1001 Program flexibil de muncă
    (1) Angajatorul poate stabili programe flexibile de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului, dacă această posibilitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al unităţii sau în alt act administrativ la nivel de unitate.
    (2) Programele flexibile de muncă presupun un mod diferit de organizare zilnică a timpului de muncă față de regimul normal de muncă.
    (3) Programul flexibil de muncă se instituie în baza acordului între părți, prin monitorizarea de către angajator a orei de sosire și de plecare.
    (4) În cadrul programului flexibil de muncă, durata zilnică a timpului de muncă poate fi împărțită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află la locul de muncă și o perioadă variabilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare.
    (5) Condițiile de activitate în cadrul programului flexibil de muncă se stabilesc în contractul individual de muncă.
    (6) Programul flexibil de muncă poate funcționa numai cu respectarea prevederilor art. 100 din Cod.”.

Avem, deci, în primă instanță, în proiectul de lege, abrogarea alineatelor 7 și 9 din Articolul 100 deja existent din Codul Muncii, acestea fiind:

(7) Angajatorul poate stabili, cu acordul scris al salariatului, programe individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului de muncă, dacă această posibilitate este prevăzută de regulamentul intern al unităţii sau de contractul colectiv ori de cel individual de muncă.
(9) Durata zilei de muncă poate fi, de asemenea, împărţită în două segmente: o perioadă fixă, în care salariatul se află la locul de muncă şi o perioadă variabilă (mobilă), în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea duratei zilnice normale a timpului de muncă.

Acum vine articolul 1001 să revoluționeze Codul Muncii, conținând două puncte care, îmi pare mie deși nu-s sigur, seamănă cu cele două alineate abrogate cu o secundă mai devreme:

(1) Angajatorul poate stabili programe flexibile de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului, dacă această posibilitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al unităţii sau în alt act administrativ la nivel de unitate.
(4) În cadrul programului flexibil de muncă, durata zilnică a timpului de muncă poate fi împărțită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află la locul de muncă și o perioadă variabilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare.

Au mai rămas deci patru puncte care ne mențin erectă speranța că lucrurile urmează să se îmbunătățească încât să fie pur și simplu de nerecunoscut. Din cele patru puncte aflăm că programul flexibil este altceva decât programul normal, că programul flexibil poate fi stabilit de părți în virtutea unui contract individual de muncă, și, colac peste pupăză legislativă, atenție, Programul flexibil de muncă poate funcționa numai cu respectarea prevederilor art. 100 din Cod.

Posibilitatea contractului individual de muncă figura și în articolul nemodificat. Ziua de muncă putea conține și în virtutea articolului nemodificat perioade de aflare la locul de muncă alternate cu perioade de neaflare acolo. Sau... Poate eu nu... Mmm...

Uite, eu nu știu ce crezi tu, amice, dar eu cred că dacă, în viața anterioară ai fost un câine specializat în rotitul în jurul stâlpului după propria coadă, confruntând Codul Muncii cu proiectul de lege de modificare a sa, vei avea un deja-vu, or modificarea articolului 100 din Codul Muncii are următoarea formulă matematică:

A
(1) Durata zilnică normală a timpului de muncă constituie 8 ore.
(2) Pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 16 ani, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 5 ore.
(3) Pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani şi salariaţii care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 7 ore.
(4) Pentru persoanele cu dizabilităţi, durata zilnică a timpului de muncă se stabileşte conform certificatului medical, în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă.
 [Art.100 al.(4) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
(5) Durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 10 ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămînă.
(6) Pentru anumite genuri de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili, prin convenţie colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore.
(7) Angajatorul poate stabili, cu acordul scris al salariatului, programe individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului de muncă, dacă această posibilitate este prevăzută de regulamentul intern al unităţii sau de contractul colectiv ori de cel individual de muncă.
[Art.100 al.(7) modificat prin LP8 din 09.02.06, MO83-86/02.06.06 art.362]
(8) La lucrările unde caracterul deosebit al muncii o impune, ziua de muncă poate fi segmentată, în modul prevăzut de lege, cu condiţia ca durata totală a timpului de muncă să nu fie mai mare decît durata zilnică normală a timpului de muncă.
(9) Durata zilei de muncă poate fi, de asemenea, împărţită în două segmente: o perioadă fixă, în care salariatul se află la locul de muncă şi o perioadă variabilă (mobilă), în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea duratei zilnice normale a timpului de muncă.

+

B
(1) Angajatorul poate stabili programe flexibile de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului, dacă această posibilitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al unităţii sau în alt act administrativ la nivel de unitate.
(2) Programele flexibile de muncă presupun un mod diferit de organizare zilnică a timpului de muncă față de regimul normal de muncă.
(3) Programul flexibil de muncă se instituie în baza acordului între părți, prin monitorizarea de către angajator a orei de sosire și de plecare.
(4) În cadrul programului flexibil de muncă, durata zilnică a timpului de muncă poate fi împărțită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află la locul de muncă și o perioadă variabilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare.
(5) Condițiile de activitate în cadrul programului flexibil de muncă se stabilesc în contractul individual de muncă,

unde B are dreptul la viață doar în condițiile în care A rămâne neschimbat.

Houston, we have a problem.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu