...

Căutare avansată

Citesc și plâng. Citesc... sau „Despre standardul de calitate șefică”

08-07-2019 Pentru aplicanți
...

 

               Mi-a fost, de dimineață, sugerată o temă foarte interesantă pentru articol. „De ce atât de mulți incompetenți ajung șefi?”. Faină temă, nu? E una care poate fi discutată în lumina obiectivă a argumentelor pro și contra, una cu corespondenți factuali confirmați de unii, negați de alții, deci e o temă bună pentru cuget și rațiune. Perfect de acord. Zic, să mă documentez.

               Din acest punct  a tăbărât peste mine urgia. Majoritatea covârșitoare a articolelor de pe Google vorbește nu despre oameni incompetenți, ci despre bărbați incompetenți care ajung șefi. Bărbați care, evident, tiranii naibii, trebuie înlocuiți cu femei care sunt, prin excelență și de la sine înțeles, competente.

               Vreau să nu mă abat atât de mult de la subiect încât să fac din acest articol un tratat despre feminism, ultra-feminism și ororile argumentative de factură no uterus – no opinion (n-ai uter n-ai opinie), care e – abia ăsta – cu desăvârșire unul sexist și discriminatoriu. La fel de bine mă abțin, deși sunt tentat de abia mă țin, să vorbesc despre paranoia jignirii, hărțuirii și a corectitudinii politice care deja nu mai e nici corectitudine și nici politică. Am găsit câteva izvoare bunicele și limpezi de informare și voi trata subiectul inițial și te invit și pe tine la raționat, dar nu puteam să trec pur și simplu cu vederea molima asta atât de periculoasă.

               Inspir, expir și reiau.

               Omul, în general, are probleme zdravene în a se autoevalua. Aflu îndurerat, dintr-o lecție TED Ed un lucru pe care oamenii l-ar califica, în general, ca pe o expresie a nedreptății și a lui Doamne, iaca de ce așa se întâmplă, iaca spune, te rog!. Oamenii cu adevărat incompetenți nu au resursele intelectuale necesare pentru a-și conștientiza golurile și lipsurile, în vreme ce aceia cu adevărat competenți, deși conștienți de pregătirea lor, pornesc de la premisa că toți ceilalți sunt la fel de pregătiți și, în consecință, se subestimează. Fenomenul ăsta poartă numele celor doi psihologi care l-au identificat în anul 1999: Dunning-Kruger, și este certificat de peste o sută de studii care demonstrează că oamenii trăiesc iluzia superiorității. Ambele grupuri de mai sus sunt, așadar, captive în lanțurile dificultății unei autoevaluări obiective. Diferența, totuși, dintre cele două, este că unul dintre ele are a naibii de multă încredere de sine.

               Nu pornim – așa cum bine sugera un internaut în comentariul său la un articol aducând în discuție același fenomen – de la premisa că șefii sunt incompetenți. Evident, sunt cazuri din sânul tuturor posibilităților: există șefi incompetenți, există șefi foarte competenți, există șefi ca pâinea caldă (scoțând din ecuație faptul că pâinea caldă are proasta reputație că face rău la stomac), există șefi ca pâinea alterată de o săptămână, etc. Putem însă, cu la fel de multă ușurință, să admitem că încrederea de sine și impozanța subsecventă – calități pe care incompetentul tinde să le posede – sunt calități pe care un șef trebuie să le aibă și care ar putea fi niște trepte bunicele pentru avansare.

               O altă explicație pentru incompetența șefică ar fi că ea nu doar există din greșeală sau în virtutea iluziei pe care a creat-o cel care a fost promovat, ci este chiar impusă pe alocuri pentru ca lucrul să meargă repede, fără ca oamenii să-și pună prea multe întrebări, existând și instrumente specifice în acest sens, care limitează elanul intelectual, cum ar fi birocrația, mimetismul, cultura organizațională limitativă și altele.

               Cu toate astea, Business Insider îți propune cinci repere pentru evaluarea șefului tău sau a oricărui alt șef pe care l-ai putea prinde, dacă-ți propui cu adevărat, cu mâța profesională-n sac.

  • Este, în general, un tip plăcut sau cel puțin bine văzut de ceilalți;
  • Echipa sa are performanțe ridicate față de alte echipe sau colective;
  • Oferă frecvent feedback constructiv care participă la optimizarea activității companiei, întreprinderii, grupului etc;
  • Își cunoaște bine subalternii (potențialul, părțile și calitățile lor forte, defectele);
  • Se autocultivă în mod continuu în vederea creșterii performanțelor profesionale.

               Ei bine, amice, fii păzit de șeforee socială și profesională și mult spor la job.

               Pe mâine!


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu