...

Căutare avansată

Angajatul: între atitudine și antitudine

22-07-2019 Pentru aplicanți
...

Dacă ai petrecut vreodată suficient timp pe youtube și te-ai mai și lăsat în voia auto-play­-ului cu logica sa de puțini înțeleasă, se prea poate să fi dat peste acest clip: 

*Paragraf pentru cei mai ocupați dintre pământeni, pentru care patru minute și treizeci și șase de secunde reprezintă o eternitate*:

Clipul ilustrează o serie de interviuri de angajare unde șeful taie și despică-n carne vie și speranțe de viitor, dând afară candidații ca pe niște potăi declasate. Pe toți mai puțin pe unul, cel de la final, care, spre deosebire de fârtații săi de intenție – eleganți, cu discursuri ceremonioase despre priceperi și aptitudini și setați pe informații strict profesionale – vine îmbrăcat lejer, se arată ușor nonșalant, cu potențial zeflemitor și manifestă franchețe. Mai spune că notele joase de la facultate se datorează, în principiu, faptului că orele erau plictisitoare, iar lungirea cu doi ani a perioadei de studii s-a datorat faptului că n-a fost înțeles de ceilalți, deci lăsat baltă, deci constrâns să facă singur un proiect amplu. La final refuză să se conformeze etichetei stilistice, invocând faptul că, renunțând la stil, el nu mai este el, și, în consecință, este angajat, ideea fiind, așa cum este scris și pe cana din care angajatorul bea privind gânditor pe geam, că atitudinea este cea care contează.

Toate bune și frumoase până ajungem la comentariile de pe youtube, unde clipul ajunge să zacă sub semnul înjurăturilor și dezaprobării.

Eu însumi sunt departe de a fi un conformist și-un cap plecat și nu am cum judeca prea aspru pe tipul care a luat jobul. Poate nici nu sunt prea multe motive pentru a o face? Hai să fim obiectivi și s-o punem de-o analiză.

În vreme ce candidații ceilalți au fost mai rigizi și și-au descris mai mult fațeta profesională, ultimul a fost mai deschis și a manifestat o atitudine aproape familială, nelimitându-și discursul la elemente tehnice, ci dezvăluind părți din personalitatea sa. Economictimes  spune că autenticitatea omului la locul de muncă e cu atât mai importantă cu cât ea vine să fie unul din puținele elemente care mai mențin vie concurența dintre om și mașină care, altfel, îl surclasează lejer pe primul pe dimenisunea mecanicității și eficienței în proceduri tehnice și repetitive. Emoția, așadar, naturalețea, creativitatea și autenticitatea personală ar face omul preferabil mașinii acolo unde, firește, elementele astea sunt necesare sau cel puțin binevenite.

În plus, Ziprecruiter  admite că angajații dificili pot fi și foarte talentați, or psihologul, clinicianul și profesorul Jordan Peterson spune în interviul său din Jocko Podcast 98 că cei pe ale căror caractere le admira el în școală, erau cei care adesea se opuneau regulilor și abandonau studiile, fiind sătui de imperative. Nu e, de altfel, deloc dificil să admitem că e nevoie de inteligență pentru a chestiona regulile și a li te opune, e nevoie de o altă viziune, chiar dacă adesea ea s-ar putea dovedi una profund nihilistă. În acest sens e posibil să avem cu toții drept reper existența tocilarului, acel mic roboțel doct care, altfel, putea să fie de o acută sterilitate intelectuală.

Ultima parte a clipului, cea cu nerenunțarea la aspect și stil, mi se pare pertinentă în lumina nepericulozității acestora din urmă în contextul jobului propriu-zis, în interviu fiind vorba de zona IT, una cu mult stat în fund și tastat. Eticheta, în acest caz, într-adevăr, ar fi o regulă de dragul regulii, ceea ce zgârie o minte rațională.

Așadar, de ce să nu admitem?, a fi cât mai tu în cadrul trasat de funcționalitate, este un lucru bun.

Ceea ce nu se înțelege, totuși, în materialul video, este care sunt priceperile reale, profesionale ale angajatului, or ceilalți spuneau expres ce aptitudini au și care sunt punctele lor forte în programare. Am înțeles, angajezi un om viu, cu personalitate și caracter, foarte bine, dar mai are și altceva pe lângă personalitate și caracter? Ceva tehnic, gen. Poate asta trebuie dedus din faptul că a lucrat singur la proiect și l-a dus la bun sfârșit. Poate. Nu e sigur, dar nici exclus nu e.

In fine, mult succes îi urez tipului rebel care a fost angajat, dar dacă va dovedi, în timp, cunoștințe tehnice mai proaste decât ceilalți candidați și, în consecință, eficiență scăzută, atunci multe lacrimi HR-iste s-ar putea să curgă în cana aia pe care scrie Attitude is everything.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu