...

Căutare avansată

Angajat... neangajat... angajat... neangajat... (loteria petalelor)

05-08-2019 Date Statistice
...

Era o frumoasă zi de iulie, vara asta, și am ieșit eu din casă voios și senin și am luat-o spre stație. Și cum mă translam eu din punct în punct, pe linie dreaptă, pe atât de renovata și netedă deja stradă Coca, văd cum vine în întâmpinare o fată. Chiar dacă nu era ruptă din soare sau din orice altă chestie din care, dacă te rupi, ieși frumos, era suficient de în regulă încât să se trezească în mine cimpanzeul histrionic care vrea să dea bine. Brusc am devenit conștient de mersul meu, de postura mea, de poziția buzelor, de coeficientul de holbare a ochilor și de alți câțiva parametri.

Fata a trecut pe lângă mine și mi-a zâmbit, eu am emis în minte un „Nu-i așa, baby? Oh yeaaa, daaa, mhmmm”, probabil i-am aruncat și eu o cătătură languroasă și mi-am continuat drumul, fiind fericit că-s validat și-s în formă... ’tu-i mama lui de semizeu.

Ajung la stație și constat că am șlițul descheiat.

Brusc, zâmbetul fetei și-a schimbat conotațiile și semizeul a revenit printre oameni.

„...și eu care crezusem...”, „...și eu care gândisem...”, „...și eu care trăisem 500 de metri cu iluzia...”.

Niciodată nu știi de ce-ți zâmbește cineva pe stradă... Niciodată nu știi...

Însă... știi de ce nu ești angajat undeva atunci când nu ești angajat?

Nu! Niciodată nu știi nici asta, crede-mă!

S-ar putea să crezi că ești un nepriceput, un incapabil, să pleci acasă și să-ți faci un ceai din pliculețe de decepții și gemete disperate și să-l bei la lumina convingerilor că ești un nimeni, exact așa cum eu am crezut că zâmbetul acelei muritoare era însăși dovada condiției mele de pepită mergătoare. S-ar putea să crezi că nu te-au angajat pentru că ai greșit participiul unui verb în engleză când de fapt... de fapt... când de fapt 70% dintre cei două mii de angajatori intervievați într-un studiu invocat de business2community  au spus că au respins candidații pentru că erau prea bine îmbrăcați!!!

  • Apoi 67% dintre angajatori spun că respingerea s-a datorat contactului vizual deficitar.
  • 55% dintre refuzuri s-au produs din cauza felului în care s-a mișcat, a mers, s-a purtat sau a arătat candidatul când a intrat pe ușă.
  • 47% - lipsă de cunoștințe ale candidatului despre compania la care se afla în interogatoriu... aaa... pardon, la interviu de angajare.
  • 38% - lipsă de încredere, voce neplăcută și absență a zâmbetului.
  • 33% - poziție corporală proastă (detalii nu sunt date; proastă și atât)
  • 26% - strânsoare slabă a mâinii.
  • 21% - încrucișarea brațelor la piept.

Deși ușor amuzante, poate că motivele de mai sus nu sunt tocmai stupide, angajatorul fiind în măsură să decidă cine și în ce fel ar putea face corp comun cu echipa și ar putea satisface rigorile jobului propriu-zis.

De fapt, nu văd o problemă ca, în mediul privat, cel care își investește propriii bani într-o afacere să aibă tot dreptul să trieze după bunul plac angajații, chiar dacă o asemenea perspectivă dă apă la moară sensibililor de meserie, care pot acuma sări cu prăjinele ideologice la grumazul meu, invocând instigare la discriminare și alte păcate.

Cel mai mare risc, după informațiile de mai sus, cred, nu este discriminarea, ci posibila certitudine a ta, după un interviu de angajare care s-a soldat cu refuz, că, în pofida geniului care-ți marchează condiția, tu ai fost supus unui tratament preferențial și de asta ai fost respins, ceea ce, în fond, nu ți-ar face rău decât ție, încețoșându-ți zdravăn orizontul propriilor posibile erori și anulându-ți perspicacitatea.

Te invit, deci, să fii rațional și sincer cu tine și, de ce nu, să zâmbești din când în când celor din jur, celor care-ți vin în întâmpinare pe strdă... cine știe, poate că șlițul ți-i în regulă.

Pe mâine.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu