...

Căutare avansată

Angajăm stafii de treabă. Nu ezitați.

13-01-2020 Diversitate
...

Marele risc, atunci când este discutată prea des o problemă – chiar dacă e importantă – este că, la un moment dat, aceiași termeni, folosiți în aceleași sintagme cu același înțeles, rod atât de mult urechea, încât ajung să se plieze pe timpan ca niște clișee, ca niște banalități, exact ca un virus care, recurent fiind, s-a confruntat de atât de multe ori cu același tratament, încât a căpătat rezistență.

Pentru a capta din nou atenția, un subiect are nevoie poate de o abordare nouă, de cuvinte noi care să-l îmbrace, sau de consecințe fatale care să deștepte conștiința.

Până la consecințe fatale mi-ar plăcea să nu ajungem.

Cuvintele utilizate până acum sunt cam următoarele:

  1. E criză de angajați în Republica Moldova (cine mai reacționează la cuvintele astea?)
    Apropo, aici îmi amintesc de George Carlin, care vorbea despre eufemisme Shell Shock și Post Traumatic Stress Disorder înseamnă același lucru, dar ultimul, sunând plat și sec, nu prea mai trezește nicio reacție.
  2. Pleacă lumea din țară.
  3. Fenomenul migrației atinge cote îngrijorătoare.
  4. Nu mai are cine lucra în țara asta (cât de cât sună bine).

Mă întâlnesc ieri cu un cunoscut care a fost în Marea Britanie, s-a întors și și-a deschis o afacere. Nu zic, am văzut și oameni mai îngândurați, dar crede-mă, amice, era și el cât se poate de gânditor. Așa, un pic pierdut în contemplarea stării nației.

„Acuma deja trebuie să-i rogi să stea” îmi spune el, referindu-se la angajați. „Chiar dacă le dublezi salariul, e greu să-i ții, mulți vor să plece peste hotare” adaugă el, în aceeași transă socio-analitică.

În plus! Dincolo de chesitunea angajaților, există taxe crescute și controale însărcinate cu căutarea nodului în papură și scurgerea de mită.

Corabia se duce la fund și fundul e foarte nesexy!

E ca într-un incendiu, când oamenii fug panicați, călcându-se reciproc în picioare, încercând să scape, într-un final murind toți: forța de muncă pleacă spre confort (unul mai mult sau mai puțin iluzoriu), instituțiile statului se transformă în mașini de făcut bani ilegali (evident, asta se face pe seama altora din aceeași corabie socială), iar angajatorii își pierd și ei curajul și pleacă. În consecință, nu are cine lucra, nu are cine angaja și ăia nu mai au de la cine stoarce bani, plecând probabil și ei, într-un final.

Nu sunt de judecat cei care pleacă și nu sunt de lăudat cei care rămân. E vorba de alegeri asumate, niciuna dintre ele nepresupunând, în sine, calitate sau performanță.

Teoretic, situația asta avantajează – dacă avantajează în general în vreun fel pe cineva – angajații, care își pot stoarce de bani angajatorii, profitând de lipsa forței de muncă și de lipsa de alternativă. Pe termen lung, totuși, e o idee și o practică distructivă pentru toată lumea.

Care ar fi soluția? Depinde ce scopuri ai.

Vrei să te îmbogățești, sau... mă rog, să faci un pic mai mulți bani imediat? Stoarce de bani pe cine poți și cum poți și profită de un sistem putred și bandito-progresiv.

Vrei să fii un agent de edificare a unei societăți cât de cât normale (deși rezultatul nu e deloc garantat)? Probabil e nevoie de puțină solidaritate și înțelegere, atât în calitate de angajat și de angajator, cât și în calitate de funcționar de stat, ceea ce ar reduce, totuși, confortul imediat.

Discuții pe tema asta au fost purtate și vor mai fi purtate. Ceea ce vezi mai sus nu e un postulat al autorității absolute, dar este un crez, unul căruia, deocamdată cel puțin, eu mă dedau.

A spus-o și psihologul Jordan Peterson, care nu a fost primul și nu a fost ultimul care a spus-o (pur și simplu mie felul în care el spune lucrurile îmi place mult), ne-o mai spun și părinții, ne-o spun și unii profesori și o spune cam toată lumea – de la individ începe totul, cu tot riscul de a fi dat-o din nou în clișee total neseducătoare.

Tu alegi. Ai grijă, însă, suntem foarte limitați în timp.


Catalin Ungureanu
Autor: Catalin Ungureanu