ru

Căutare avansată

6 motive pentru care Finlanda are un sistem educaţional foarte eficient

06-12-2018 Diversitate
...

Jocul şi gestionarea emoţiilor reprezintă bazele sistemului educaţional finlandez. Pe lângă asta, scandinavii aplică nişte strategii care s-au dovedit a fi de succes:

# Accentul e pus mai mult pe cooperare şi aproape deloc pe competiţie

Când şcolile colaborează, elevii au mai mult de câştigat decât dacă acestea se află într-o competiţie continuă. Prin urmare, în această ţară nu există instituţii private de învăţământ. Fiecare unitate este finanţată din bani publici, iar învăţătorii şi profesorii sunt încurajaţi să conceapă propriile teste, astfel că elevii nu dau examene standardizate. 

Vrei să studiezi și să călătorești în Europa? Aplică la o bursă sau un grant

# Meseria de profesor se numără printre cele mai respectate din Finlanda

Spre deosebire de Moldova şi de alte ţări, inclusiv SUA, salariile profesorilor nu sunt mici în Finlanda. Iar pentru a practica acolo această meserie trebuie să ai măcar diplomă de master şi să fii absolvent al unui program de pedagogie echivalent cu rezidenţiatul medicilor de la noi. Adesea, cei ce se află în sesiunile de pregătire pentru a deveni profesori predau cursuri la şcolile afiliate universităţilor respective. Rezultatul? Profesorii sunt la curent cu cele mai noi şi relevante metode de predare şi cercetări legate de pedagogie.

# Finlanda ţine cont de cercetări și îşi adaptează sistemul educaţional în funcţie de rezultatele acestora

În Finlanda, deciziile legate de schimbările din sistemul de educaţie se iau în funcţie de cercetările de piaţă. Iar componenta care primează este eficienţa. Nici vorbă de jocuri de culise când vine vorba de viitorul copiilor.

Vezi și Statistici: 78% din posturile vacante din Moldova nu necesită studii superioare

# Finlanda experimentează

Profesorii finlandezi sunt încurajaţi să fie creativi şi să experimenteze. Astfel, aceştia îşi realizează propriile mini-laboratoare şi recuzita pentru orele de curs. În plus, nu se încurcă într-o programă foarte strictă şi sunt liberi, de exemplu, să elimine elementele care nu se potrivesc cu stilul lor de predat. 

# Joaca este joacă!

Potrivit legii finlandeze, elevii iau pauză de 15 minute la fiecare 45 de minute de curs. Studiile spun că un astfel de orar îi ajută pe tineri să se concentreze mai bine şi să aibă rezultate mai bune. De asemenea, acest lucru este în linie cu filosofia poporului finlandez, care preţuieşte foarte mult copilăria şi ideea de a rămâne copil cât mai mult.

# Foarte puţine teme pentru acasă

Principalul motiv pentru care elevii nu prea mai au de lucru acasă este că finlandezii au încredere unii în alţii: părinţii au încredere că profesorii au acoperit cam toată materia ce era de predat în ziua respectivă, la fel şi conducerea şcolii, iar dascălii chiar se asigură că elevii au înţeles noţiunile ce le-au fost predate.
Astfel, timpul petrecut acasă este rezervat familiei, hobby-urilor şi altor activităţi de recreere.

Sursa: revistacariere.ro

Oratorica early boking