...

Căutare avansată

5 Motive pentru care să alegi programul de practică „METRO – Școala Comerțului”

30-01-2019 Pentru aplicanți
...

 Îți faci studiile în domeniul administrării afacerilor, economie sau management? Atunci aplică pentru un loc la Programul de practică pentru studenți „Școala comerțului” la METRO Cash&Carry Moldova.

Vezi mai jos de ce să optezi pentru acest program și ce beneficii îți aduce:

# 1. Ai oportunitatea să întelegi procesele fiecărui departament şi să mergi dincolo de „paginile cărților”. În cadrul stagiului de practică vei observa cum se aplică procesele pe care le-ai studiat la facultate în viața reală. Mai mult, s-ar putea să fii suprins să găsești lucruri interesante pe care nu le-ai învățat la facultate. Dinamica mediului de afaceri este atât de intensă, încât companiile reuşesc să implementeze proiecte care depăşesc cunoştinţele teoretice acumulate în instituţiile de învăţămînt.

# 2. Îți îmbunătăţeşti rețeaua de networking.Oamenii sunt motorul în orice domeniu şi pentru a depăşi diverse situaţii profesionale, este important să fii conectat cu cei la care poţi apela. Fiecare dintre colegii cu care vei interacționa în cadrul echipei METRO poate fi un „catalizator” important în dezvoltarea carierei tale.

# 3. Vei obține abilități practice pe care le poți utiliza în viitoarea carieră şi vei învăţa de la cei care au experiență. La METRO vei avea sarcini de realizat, pentru că fiecare din noi a trecut prin băncile facultății și cunoștem provocările la final de facultate. Ne dorim ca la finalul stagiului de practică să apreciezi timpul petrecut împreună ca fiind unul eficient pentru tine. Pe parcursul programului vei avea un mentor cu experiență care îți va oferi suportul necesar și îți va răspunde la toate întrebarile pe care le ai.

# 4. Poate fi o „periodă de probă personală”, înainte de a începe activitatea profesională. Dacă nu ești încă foarte sigur care va fi domeniul în care dorești să activezi, stagiul de practică îți oferă șansa să testezi domeniul care ți se potrivește. În cadrul ședințelor saptamânale vei cunoaște fiecare department din cadrul companiei, obiective, proiecte, provocări și profilul echipei.

# 5. Ai oportunitatea să obţii un job după absolvirea facultăţii și finalizarea stagiului de practică sau poţi obține recomandări pentru angajarea ulterioră.La METRO, avem numeroase experiențe de angajare în urma unui stagiu de practică. Oferim această oportunitate tuturor celor care au dorință de învățare, entuziasm, deschidere pentru noi oportunități și curajul de a experimenta. Mai nou, avem și experiență de carieră internațională. Anul acesta unul din foştii absolvenți ai METRO Școala Comerțului, a preluat o poziție în cadrul departamentului comercial din centrul de achiziții din Valencia (Spania).

Pentru mai multe detalii, accesează pagina web a proiectului.

Daca îți pare interesant si te tentează să-ți faci practica în ultimul an de facultate la o companie mare, unde ai ce învăța, „METRO – Școala comerțului” poate fi o opțiune interesantă pentru tine. Succes la aplicare!


Mihaila Patricia
Autor: Patricia Mihailă