...

Căutare avansată

5 aplicații utile și gratuite pentru MANAGEMENTUL TIMPULUI

22-03-2019 Diversitate
...

Dacă ai citit titlul și ai deschis acest articol, probabil știi deja că încercarea de a combina munca, viața socială, relația cu partenerul, activitățile educative sau recreaționale și somnul împreună, se soldează, de cele mai multe ori, cu un eșec. Și nu doar pentru că ziua are „doar” 24 de ore, ci și pentru că nu prea știm să ne gestionăm timpul cu folos. 

Vezi și Top-5 aplicații gratuite pentru gestionarea banilor tăi

De aceea, am decis azi să te ajutăm și să-ți arătăm 5 tool-uri, recomandate de wearehr.ro, destinate managementului eficient al timpului:

1. RescueTime – managerul timpului

...

Dacă vrei să știi cât de productiv(ă) ești la job într-o zi, cât de eficient(ă) ai fost azi în comparație cu ieri și ce activități te fac să pierzi timp, downloadeză-ți Rescue Time. Îl poți instala pe laptop și pe mobil și vei avea alături cel mai exigent manager: scanează timpul pe care îl petreci pe website-uri și pe aplicații și îți oferă rapoarte detaliate ale activității tale.

Permite să-ți setezi alarme atunci când petreci mai mult de X minute sau ore pe o activitate și are opțiunea să blochezi anumite website-uri unde știi că pierzi timpul. Mai mult, afli și cât timp ai petrecut pe e-mail, câte ore ai stat în meeting-uri. 

Vezi și Renunță la Europass! Vezi alte 5 aplicații în care poți crea un CV personalizat

2. FocusBooster – doza ta de motivație

...

Ai putea spune că se aseamănă tare bine cu Rescue Time, dar FocusBooster are grijă și de starea ta de bine. Da, îți arată cât de productivă a fost ziua, dar folosește și tehnica Pomodoro, un sistem de time management care îţi propune să iei lucrurile pe rând şi să împarţi activităţile pe care le ai de îndepinit în „felii” de lucru de 25 de minute.

Are grijă de echilibrul tău dintre job și viață personală, te ajută să-ți termini munca mai repede și mai bine, iar pauzele atent gândite ca să-ți dea motivație.

3. Mind42 – harta colorată a minții

...

Sigur îți plac însemnările colorate pe care le faci în agende. Parcă te ajută să disociezi mai bine task-urile, să le vizualizezi. Ei bine, dacă de asta ai nevoie ca să fii eficient și nu apuci mereu să colorezi și desenezi agendele, Mind42 face toată treaba aceasta pentru tine.

Cartografierea minții este o tehnică de productivitate excelentă, te ajută cu mai multă organizare și claritate asupra a ceea ce ai de făcut. Ei bine, Mind24, software-ul online gratuit, rulează în browser-ul tău și creează hârți mintale sau diagrame pentru to-do list-urile tale, pentru ideile bune din brainstorming, pentru evenimente.

4. MyLifeOrganized (MLO) – organizatorul task-urilor tale

...

Când ai o zi în care simți că task-urile au venit de-a dreptul peste tine și nu știi cu ce să începi mai întâi, MLO îți sare în ajutor. Îți generează automat liste de to do-uri și îți face lista de priorități în perfect acord cu obiectivele tale. Îl poți downloada pentru Windows, iOS și Android și odată instalat cam face minuni.

Pe lângă faptul că îți creează liste de to-do-uri, are și o interfață prietenoasă care îți permite să rearanjezi task-urile într-un format care să te ajute mai mult vizual. 

5. Pocket – biblioteca ta de articole importante

...

Știi momentul când îți atrage atenția un articol, dar nu ai timp să-l citești? Da, poți să-l salvezi în bookmark și să revii la el mai târziu. Dar ce te faci când strângi câteva sute acolo în bookmark și ai nevoie de informație și de inspirație cât mai repede pentru planul de HR? 

Pocket îți permite să economisești timp. Dai cache articolelor în inbox-ul e-mail-ului sau în feed-ul social media, indiferent dacă navighezi de pe browserul desktop-ului sau ești într-o aplicație. Apoi îți organizează articolele în categorii și chiar îți face recomandări de articole pe aceeași temă.

Tu ce metode de gestionare a timpului ai? Spune-ne în comentarii!

Job Premium