Căutare avansată

Salariile din sectorul bugetar vor fi majorate cu 10 la sută

13-09-2017 Ce spune Legea
...

Salariile de funcție a angajaților din sectorul bugetar, salarizați în baza Rețelei tarifare unice, vor fi majorate cu 10 %. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Cabinetul de miniștri.

Conform proiectului, de majorare vor beneficia peste 120 mii de angajați din instituțiile de învățământ, cultură și artă, medico-sanitare și asistență socială, cultură fizică și sport, sfera științei și inovării. De asemenea, se vor mări și salariile militarilor, polițiștilor și ale altor angajați din organele apărării naționale, securității statului și ordinii publice.

Majorarea va fi aplicată în două etape, pentru angajații instituțiilor de învățământ, inclusiv a școlilor sportive, începând cu luna septembrie a.c., iar pentru salariații din alte domenii de activitate – din 1 ianuarie 2018. Costul total al majorărilor constituie circa 337 milioane de lei pentru un an.

Măsura este prevăzută în Programul de activitate al Guvernului 2016 – 2018 și are ca obiectiv sporirea protecției sociale a salariaților cu remunerare mică din sectorul bugetar.

Documentul urmează să fie expediat Parlamentului pentru examinare.

sursa: moldova.org


Oratorica early boking
x