Căutare avansată

Noi reguli de salarizare! Bugetarii ar putea primi sporuri pentru performanță și adaosuri de stimulare

08-06-2017 Ce spune Legea
...

Veste bună pentru bugetari! Pe lângă salariu de funcție, aceștia ar putea primi un spor pentru performanța individuală, anumite plăți specifice postului, precum şi adaosuri de stimulare și de compensare, sub formă de premii unice.

Acest nou concept de salarizare a fost elaborat de Ministerul Muncii și are scopul de a spori echitatea sistemului de salarizare și de a asigura un trai decent pentru bugetari.

Astfel, proiectul prevede că bugetarii vor fi remunerați în funcţie de performanţă, iar salariul acestora va fi format din mai multe componente, stabilite transparent şi echitabil.

Sistemul va cuprinde în jur de 30 de grade de salarizare, cu 6-8 trepte pentru fiecare, iar diferența între gradele de salarizare poate varia, în medie, de la 4 la 6 la sută.

Dacă limbile străine sunt pasiunea ta, Jobs.diez.md îți oferă mai multe joburi care s-ar putea să-ți placă. Vezi ofertele și nu ezita să aplici

Salariul de funcţie poate varia între 70 şi 80 la sută. Partea variabilă va fi corelată cu performanța angajatului şi va avea o pondere de maxim 30 de procente.

Potrivit autorilor conceptului, acceste schimbări vor fi implementate în următorii 5-7 ani. Totodată, aceștia și-au exprimat doleanța ca retribuţia medie din sectorul bugetar să nu fie mai mică de 75% din salariul mediu pe economie, care în acest an este de 5 300 de lei.

Conform documentului, sistemul actual de salarizare din sectorul bugetar este unul inechitabil şi lipsit de transparenţă. Cel mai mic salariu în acest sector constituie 1.200 de lei, cu 33 la sută mai puţin decât minimul de existență. În același timp, mai mult de jumătate dintre bugetari au lefuri de până la 2.400 de lei.

Precizăm că, în prezent, salariul mediu în sectorul bugetar constituie aproape 4.780 lei, cu aproape şapte la sută mai puţin decât salariul mediu pe economie. În sectorul bugetar muncesc aproape 185 de mii de angajați. 


Oratorica early boking
x