Căutare avansată

3 idei simple pentru a atrage și reține angajații buni în companie, în 2017

19-12-2016 Follow up
...
Piața muncii se află într-o continuă transformare, generată, în special, de evoluția tehnologiei  și de caracteristicile angajaților tineri, care se diferențiază de generațiile anterioare și care nu mai rămân timp îndelungat la același loc de muncă. În acest context, provocarea angajatorilor de a atrage și de a reține talentele în companii este mult mai mare. Iată trei idei simple prin care poți ține în organizație cei mai buni oameni. Locația nu este importantă În urmă cu ceva timp, era foarte important ca o companie să își construiască un complex corporativ mare, cu o mulțime de facilități pentru angajați. Însă, pe lângă faptul că o astfel de construcție necesită resurse financiare importante, angajații nu dau mare importanță modului în care arată biroul în care lucrează. Mulți oameni cu adevărat talentați ar renunța la un birou mare pentru mai multă autonomie și flexibilitate, scrie Entrepreneur. Așadar, dacă angajații au performanțe mai bune lucrând de acasă, angajatorul ar trebui să le ofere această opțiune. Oportunitățile de evoluție contează Capacitatea de a recruta specialiști de top depinde de abilitatea recrutorului de a le oferi oamenilor o viziune clară despre cum vor arăta următorii doi sau patru ani la locul de muncă pentru aceștia. Prin urmare, este important ca un angajator să le arate candidaților care vor fi oportunitățile acestora de a evolua în același timp cu organizația. Iar acest lucru nu este deloc complicat de făcut. Dimpotrivă, un angajator nu trebuie decât să descrie corect ceea ce caută și să se asigure că și candidații își doresc aceleași lucruri. Totodată, la finalul acestei perioade, tot angajatorii sunt cei care trebuie să îi susțină pe angajați să facă tranziția către un alt job sau alte oportunități. Pune preț pe timpul liber al oamenilor Una dintre cele mai mari provocări ale unui manager este să aibă sau nu încredere că oamenii își fac treaba în timp util. Astfel, în loc să le ceară să rămână mai multe ore la locul de muncă, ideal este ca un angajator să își încurajeze angajații să fie cât mai productivi într-un timp scurt și să poată pleca acasă oricând își termină treaba. Un exemplu este organizația Tower Paddle Boards care, după ce în 2011 înregistra venituri de doar 260.000 de dolari, a ajuns ca cinci ani mai târziu să ruleze 10 milioane de dolari, cu doar 11 angajați care lucrează cinci ore pe zi. Sursa: www.wall-street.ro

Oratorica early boking
x